Tată și fiu bătuți de trei indivizi necunoscuți

Fiul susține că agresorii s-au supărat nevoie mare, pentru că i-a depășit cu mașina pe raza comunei Dumbrăveni
 

Un tată în vârstă de 59 de ani din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni, a fost bătut măr de trei tineri necunoscuți, după ce a sărit în apărarea fiului său. Totul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 9, chiar în fața casei victimei. Sorin Șovea (26 de ani), fiul victimei, susține că cei trei tineri necunoscuți s-au supărat nevoie mare, pentru că i-a depășit cu mașina pe raza comunei Dumbrăveni. Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, ne-a declarat că, în momentul depășirii, ar fi sărit o piatră de pe șosea în geamul mașinii agresorului. „Dimineață veneam la tata împreună cu soția mea și, pe drum, am depășit mașina marca Golf 3, cu numărul de înmatriculare SV.10.DPR, care se deplasa foarte încet și în care se aflau trei persoane. Am continuat drumul și am văzut că șoferul mașinii pe care o depășisem a început să accelereze. Golful circula în spatele meu și m-am gândit că mergem în aceeași direcție. Când am ajuns pe proprietatea tatălui meu, cei trei au parcat în spatele meu, adică pe o proprietate privată. Au ieșit toți trei din mașină, iar unul dintre ei mi-a dat un picior în portieră. Mi-a spus că ce, mă cred pe autostradă? După care a continuat să mă lovească. Eu am fugit în curtea casei și, în scurt timp, mi-am auzit soția țipând: «Tata! Tata!». Când m-am întors, tatăl meu, în vârstă de 59 de ani, care venise să vadă ce se întâmplă, era inconștient la pământ. Cei trei îl loviseră în abdomen și în zona capului”, ne-a declarat tânărul. El a adăugat că starea de sănătate a tatălui său era și așa destul de precară. „Abia ieșise din spital, unde fusese internat o lună de zile. Chiar îl întrebasem zilele trecute cum se mai simte și mi-a răspuns că mai bine. Acum este din nou în spital”, ne-a declarat Sorin Șovea. Tânărul, care ieri, în jurul orei prânzului, se afla cu tatăl său la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou”, susține că nu i-a mai văzut niciodată pe agresori, despre care ar fi aflat ulterior că ar face parte dintr-o gașcă care-și face veacul în comuna Dumbrăveni. „Vin în fiecare săptămână și îi terorizează pe săteni. Poliția îi cunoaște, dar nimeni nu ia atitudine”, ne-a spus revoltat el. Sorin Șovea a depus deja o plângere la postul de poliție din Dumbrăveni. „Poliția a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe”, ne-a declarat Gabriel Panțiru, adăugând că tatăl agresat va avea nevoie de 6 zile de îngrijiri medicale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: