După aproape 2 ani de la prima inițiativă de împrejmuire a obiectivului cu pricina, Primăria Suceava a reușit să atribuie lucrarea, prin licitație, unei firme fălticenene. În competiție au intrat trei societăți, Inscomp Fălticeni surclasând competitoarele sucevene Bechet Beniv și Matei Construct. Primarul Ion Lungu spune că lucrările vor demara cât mai curând, având în vedere că monumentul istoric este situat în buricul târgului și că ar putea fi o carte de vizită pentru urbea reședință. Gardul care va înconjura Curtea Domnească va fi unul similar celui de peste drum, de la Biserica Domnițelor. „Vom face un gard în oglindă cu cel de la Biserica Domnițelor și sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, întrucât Curtea Dom-nească este în zona ultracentrală, iar, așa cum arată acum, ca o organizare de șantier, numai o carte de vizită a orașului nu poate fi”, declară primarul Ion Lungu, adăugând că, simultan, vor fi efectuate o salubrizare și o securizare a zonei. Reamintim că, din cauza unor reglementări legale care interziceau primăriei să intervină, ani întregi importantul obiectiv turistic din centrul capitalei de județ a fost lăsat în paragină. Curtea Domnească se află în preajma Bisericii „Sf. Dumitru”, a Parcului Șipote și a Bisericii „Beizadelelor”. În perioada 19-25 noiembrie 2009, Primăria Suceava a fost partener cu televiziunea publică în cadru proiectului „Restaurare” demarat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniul Cultural Național. Proiectul își propunea strângerea de fonduri pentru monumentele valoroase aflate în degradare, pe raza Sucevei fiind în această situație Curtea Domnească și Cetatea de Scaun.
La Curtea Domnească
Peste jumătate de miliard de lei vechi, respectiv 53.800 de lei noi costă gardul care va împrejmui Curtea Domnească, monument istoric din centrul municipiului Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii