Calitatea

În contextul informațiilor care circulă despre recentul examen pentru titularizarea cadrelor didactice și despre rezultatele acestuia, sunt voci care încearcă să acrediteze ideea că, pe motiv de slabă calitate umană și profesională, învățământul românesc este pe cale să se deprecieze. Nu este exclus ca astfel de concluzii trase la repezeală să poarte mai mult decât amprenta unei condamnabile naivități în abordarea subiectului, ci și un oarece interes.

 

De pildă, cel de „a demonstra” că e normal ca dascălii să fie prost plătiți sau îndepărtați de la catedre, întrucât ar avea șubrede competențe în a face din copii oameni cu carte, ba chiar, din această postură, ar putea deveni indivizi periculoși numai și aflându-se în preajma celor fragezi și cuminți care ar trebui să devină viitorul patriei dragi. E adevărat că și la noi, ca peste tot în țară, s-au înregistrat retrageri din examen, încercări de fraudare, destule note proaste, chiar și de 1, care arată că respectivii candidați nici nu se vor fi atins de subiecte (și nici subiectele de ei!). E adevărat (și nu e bine să se uite) că nici nu este vorba despre un examen prea ușor. Este chiar unul dintre cele decisive, care face selecția dintre aspiranți (unii poate că „veșnici”) și cei care au darul de a deveni dascăli cu D mare. Iar cei care ajung să funcționeze în învățământ, să predea, să îndrume, să evalueze, ca titulari și chiar ca suplinitori, sunt admișii! Nu „profesorii repetenți”.