Dacă sâmbăta trecută m-am străduit să vă smulg un zâmbet (poate și amărui), astăzi v-aș invita la un răgaz de meditație, conturând un ataș la o tabletă relativ recentă, intitulată „Cetatea”. Ataș pornit de la constatarea (probabil târzie) că în țărișoara asta în care dau să se întâlnească (cam rar atingându-se) Orient și Occident (mai) avem cetăți și cetăți. Prin Moldova și Valahia (prin însumare, mai întinse decât ce mai rămâne între granițe) găsești vestigiile unor cetăți menite, în esență, să apere puterea: pe domn și pe ai lui; poate că și pe cei care, la îmbulzeală (deși cu aspect „dacic”, vorba are o proveniență albaneză și e sinonimă cu turcescul „buluc”), mai încăpeau pe lângă ei.
L.D. CLEMENT
Comentarii