Inundații în zona municipiului Fălticeni

 

Precipitațiile abundente căzute la începutul săptămânii în zona municipiului Fălticeni au produs inundații soldate cu inundarea a 5 hectare de teren agricol, depunerea de aluviuni pe un sens de circulație de pe DN 2 și colmatarea mai multor șanțuri și podețe pe 14 străzi din municipiu cauzate de scurgerile de apă de pe versanți. O locuință a fost avariată și două fântâni au fost colmatate. Luni după-amiază și marți, lucrători ai primăriei au intervenit pentru decolmatrea șanțurilor și podețelor și reluarea circulației rutiere pe străzile afectate.
Primarul Vasile Tofan a mai precizat că problema gravă pentru municipiu este situația precară a digului Stației de captare a apei potabile Baia 3. Din cauza creșterii debitului râului Moldova, viitura de marți noapte a rupt digul provizoriu de deviere a râului Moldova pe o distanță de 250 de metri, afectând Stația Baia 3 și lucrările de amenajare a râului Moldova pentru asigurarea frontului de captare a apei potabile.
Conform unei estimări preliminare, valoarea pagubelor produse la Fălticeni de ultimele ploi însumează aproape 600.000 lei. (ALEXANDRU SĂVESCU, Compartiment informare publică/mass-media, Primăria municipiului Fălticeni)

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI