Guvernul s-a mobilizat pentru acordarea de ajutoare, în vederea sprijinirii sinistraților, președintele CJ Gheorghe Flutur lansând un apel umanitar și către parlamentari
După inundațiile de ieri, conducerea Consiliului Județean Suceava a solicitat deblocarea de la rezervele statului a unor cantități de alimente și apă minerală, precum și de saltele și pături pentru sinistrații aflați în condiții grele.
Președintele executivului județean, Gheorghe Flutur, spune că la Grămești și Pătrăuți localnicii, printre care și foarte mulți copii, sunt cazați în școli și grădinițe, instituțiile abilitate primind sarcini de a asigura acestora medicamente și asistență medicală. De asemenea, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va proceda la ecarisarea teritoriului, foarte multe animale, mai ales păsări, fiind înecate de viitură.
Ieri se lucra intens la deblocarea drumurilor din localitățile potopite, dl Flutur sperând că nu vor mai fi înregistrate și alte pierderi umane, iar cei dispăruți vor fi găsiți în viață.
Potrivit șefului administrației județene, noile stricăciuni s-au suprapus peste cele făcute de revărsările de ape de la finele lui iulie 2008. „Atunci a fost o perioadă foarte grea, după care s-au alocat bani puțini, iar infrastructura județului nu a fost reparată cum trebuie”, a reliefat dl Flutur.
Președintele Consiliului Județean a făcut cunoscut că are informații conform cărora Guvernul s-a mobilizat și va acorda ajutor județelor Suceava, Botoșani și Bacău, pentru sprijinirea sinistraților dl Flutur lansând un apel umanitar și către parlamentari.
Pentru ieri după-amiază, Administrația Națională de Meteorologie anunțase un nou front de precipitații, președintele Gheorghe Flutur spunând că acesta ar putea lovi tot la granița României cu Ucraina. „Avertizarea a fost trimisă către primari și ceilalți factori de răspundere”, a declarat Gheorghe Flutur.


























Comentarii