Sărbătoarea Sânzienelor
Istoric
Una din cele mai însemnate manifestări religioase din Bucovina este prăznuirea Sânzienelor de la Suceava, în ziua de 24 iunie. Începuturile acestei sărbători se pierd în negura anilor, de la marele eveniment din 24 iunie 1402 când domnitorul Alexandru cel Bun a adus la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou din Cetatea Albă unde a fost martirizat de tătari. Acest sfânt originar din părțile Bucovinei făcea negoț în Cetatea Albă și, pentru că nu a vrut să se lepede de credință, a fost chinuit de tătari și în cele din urmă a fost decapitat, în anul 1330. În momentul în care i s-a tăiat capul, deasupra trupului său a apărut din senin o flacără luminoasă care a ars tot ce era în jur, iar trupul a rămas neatins. Când minunea a ajuns la urechile domnitorului, acesta a hotărât să aducă moaștele în capitala Moldovei.
Denumirea populară a acestei sărbători cu dată fixă în calendar vine de la florile de sânziene, “albe și curate”, pe care Sfântul Ioan le îndrăgea și le folosea și de leac. Se spune că în ziua de 24 iunie întreg alaiul care însoțea racla avea în mâini flori de sânziene.
Din perioada 1402-1589, timp în care racla cu moaștele Sfântului a stat în Biserica Mirăuți, s-au păstrat puține informații. Locașul, fiind mitropolie, era frecventat mai mult de voievod, de familia acestuia și de boierime. Situația politică fiind nesigură, pentru a fi protejate de dușman, pentru un timp, moaștele au fost duse în Polonia. Readuse în țară, un timp scurt au stat la Iași și apoi au fost aduse la Biserica Sf. Gheorghe din Suceava, care a început să fie cunoscută ca Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”, iar sfântul a devenit protectorul orașului.
Legende
O legendă spune că, în noaptea de 23 spre 24 iunie 1589, la miezul nopții, clopotul cel mare de la mănăstire a bătut de 12 ori fără să fie tras de cineva. Călugării alarmați au alergat spre clopotniță, dar s-au oprit înmărmuriți, pentru că în mijlocul curții se afla racla cu moaștele Sf. Ioan. În fața acestei minuni, călugării au căzut în genunchi și s-au rugat până la răsăritul soarelui.
O altă legendă, intitulată “Ospățul lui Lăpușneanu”, povestește că, atunci când domnitorul și-a atins fruntea de raclă, aceasta s-a mișcat, respingându-i capul, iar când a sărutat moaștele, acestea “i-au suflat” un aer fierbinte care l-a îmbolnăvit de o boală ce i-a luat mințile.
Se mai spune că, în anul 1622, când tătarii au năvălit în Moldova pentru a o prăda și a fura moaștele sfântului, aceștia au fost opriți de o rupere de nori care a umflat apele Sucevei, dușmanii fiind nevoiți să se retragă. De la acea dată sucevenii au început să poarte racla pe umeri nu numai de Sânziene, ci și atunci când este secetă mare.
Semnificația sărbătorii
Sânziana, cea care dă numele sărbătorii, ca regină a holdelor și a verii, zeiță agrară, se naște la moartea babei Dochia. Se naște o dată cu primăvara, crește și se maturizează până la data de 24 iunie, când înflorește floarea care îi poartă numele. Sânzienele sunt divinități nocturne, zâne sfinte, născute din primele flori ale primăverii sau fete frumoase care au fost furate de zmei și ascunse în locuri neumblate de prin păduri, în palate fermecate, pe unde nu ajungea picior de om.
În noaptea de Sânziene “Dumnezeu rânduiește un răstimp de liniște când stau în cumpănă toate stihiile și cerurile cu stele și vânturile”. De aceea, în noaptea de 23 spre 24 iunie, sânzienele se adună în alai, plutesc în cer și umblă pe Pământ, cântă și dansează, împart rod lanurilor de grâu și femeilor tinere, înmulțesc păsările și animalele, protejează oamenii și semănăturile, stropesc cu leac și miros florile. Cei care nu respectă sărbătoarea pot fi pedepsiți, asupra oamenilor se abat boli, câmpurile rămân fără rod, florile fără puteri tămăduitoare, semănăturile pot fi distruse de grindină.
Obiceiuri și superstiții
Sânziana, divinitate agrară, este invocată de tinere fete și de femei, cu copii în brațe, purtând pe cap cununi de flori de sânziene și spice de grâu. Cununile agățate la ferestrele caselor, pe stâlpii de la porți, în crucile de hotar și cimitire apără oamenii, mormintele și holdele de forțe malefice, aducând totodată noroc, sănătate și belșug.
Fetele care vor să își viseze ursitul își pun sub pernă flori de sânziene, iar la răsăritul soarelui se spală pe față cu rouă curată de pe flori. Noaptea de Sân-ziene este o noapte sacră, es-te noaptea în care se deschide cerul și se împli-nesc dorințele.
Este o sărbă-toare care păs-trează în ea, ca în toată tradiția românească, un amestec fasci-nant de crești-nism, păgânism și vrăjitorie. Pe bolta cerului, soarele trece din semnul geme-nilor în semnul racului, acest lucru face ca pe Pământ puterile naturii să fie la apogeu. Este un reper calendaristic pentru starea culturilor, acum se desfășoară scenariul ritual de reînnoire a timpului la începutul verii, se fac observații astronomice și meteorologice, în special la răsăritul “Găinușei” sau “Cloșca cu pui” în raport cu care se calculează timpul favorabil semănăturilor. În această perioadă nu mai cântă cucul, semn că a sosit vremea cositului, iar în păduri apar licuricii, care luminează calea celor rătăciți.
Binefacerile plantei
Pentru farmacia verde floarea de sânziene are proprietăți terapeutice, cu condiția respectării timpului culesului. Bătrânii spun că e bine să culegi florile în noaptea de Sânziene, înainte ca primele raze ale soarelui ”să sărute” florile. Roua de pe flori, numită și “apă de stele”, are virtuți curative și magice. Se crede că cei care se stropesc cu ea pe față, pe corp, vor fi mai frumoși și mai sănătoși. Dacă “apa de stele” este adunată de pe frunze dimineața, mâna care a atins florile va fi ferită de dureri. Culese înainte de ivirea primelor raze de soare, când sunt pline de rouă, florile capătă puteri magice. Orice obiect impregnat “cu apă de stele” devine un talisman. Este deajuns să îl lași în seara de dinaintea sărbătorii între flori și să îl iei dimineața înainte de răsăritul soarelui. Pentru că Sfântul Ioan iubea florile de sânziene, acestor flori li se mai spune “iarba Sfântului”, iarbă ce alungă diavolii și duhurile necurate. Planta sau anumite părți ale plantei au numeroase întrebuințări: pusă în scalda copiilor îi întărește pe cei slabi, sucul obținut din zdrobirea frunzelor este leac împotriva reumatismului, plămădit în rachiu vindecă loviturile. Tradiția spune că roua căzută în noaptea de Sânziene și adunată dimineața devreme este leac pentru bolile de piele și de ochi și alungă durerea de șale în timpul secerișului.
ELENA CIOBANU,
muzeograf, Secția Etnografie,
Complexul Muzeal Bucovina
Comentarii