Spun Teatrul cel Mare nu dintr-o nemăsurată vanitate, pentru că în acest caz ar fi Teatrul Cel Mai Mare, or așa ceva eu cred că nu există. Sunt instituții care își doresc, încearcă sau se pretind și altele care sunt, pur și simplu, teatre. Este însă imposibil să le compari definitiv.
Într-o stagiune un teatru poate să aibă spectacole mai bune sau actori care reușesc roluri minunate. Cine știe ce va fi peste zece ani? Nici măcar peste un an, când un animator ar putea alege textul potrivit și regizorul inspirat care să transforme teatrul-cenușăreasă în prințesa balului.
Spun Teatrul cel Mare nu pentru a flata o comunitate sau un posibil finanțator. Flatarea este comunicarea aprecierii exagerate față de cineva cu convingerea că acesta nu are discernământul necesar pentru a vedea dimensiunile reale ale propriei calități sau realizări. Flatarea este așadar o lipsă de respect, iar eu sunt un om respectuos.
Spun Teatrul cel Mare nu dintr-o strategie de marketing, în speranța că lansând o sintagmă ea va fi preluată fără analiză și va fi repetată până când se va impune ca reflectând o realitate. (Această strategie de marketing se poartă și are aspecte de programare neuro-lingvistică uneori și de manipulare adeseori. Jurnalele de știri ne fac să credem că „trăim într-o țară doar de hoți, violatori și ucigași”. Dumneavoastră, cei care citiți acum aceste gânduri, știți că nu este adevărat, sunteți cel mai bun exemplu, nu faceți parte din nicio categorie enumerată mai sus! „România – țară mică”. A șaptea țară din Europa – o țară mică!
Gândiți-vă ce ușor am acceptat răsturnarea valorilor, demitizarea. Culpabilizarea generală, „toți suntem vinovați”. Într-un fel, adevărat, dar fals pentru că nu toți în egală măsură. Egalizarea „toți avem defecte”, da, dar unii au și calități, drept pentru care nu pot fi plasați pe aceeași treaptă cu nulități veleitare. Un poet, un regizor, un om de știință, un constructor, un medic, un arhitect, un grădinar – chiar nu contează profesia, să zicem un meșter – are defecte, a greșit, a făcut rău, chiar cu bună știință, dar a c o n s t r u i t, a scris, a salvat măcar o viață, a bătut un cui când, cum și unde trebuia, a creat ceva sau a contribuit la creație!!! El nu este egalul social al unuia care nu numai că nu a ridicat nimic, dar a murdărit, a stricat, a d ă r â m a t. Între pozarul de la colțul străzii care „surprinde” o mare personalitate într-o poziție inestetică și aceasta nu se poate pune semnul egal. Cum nu i se poate alătura omului de presă cult și rafinat, acceptând „presă – toți o apă și-un pământ”, unui paparazzio ca cel de mai sus, ce-și câștigă și el, mizer, primele două silabe din termenul cu care se definește.)
Nu spun, așadar, Teatrul cel Mare nici din vanitate, nici spre a flata, nici ca strategie de marketing.
Spun Teatrul cel Mare pentru că astăzi teatrul nu mai poate fi doar un furnizor de spectacole, ci un nucleu, un izvor și un catalizator de evenimente și procese artistice, culturale, educaționale și sociale.
Spun Teatrul cel Mare pentru că astăzi, ca și la origini, Teatrul ar fi minunat să aparțină comunității întregi, care să-l dorească, să-l inspire și să respire prin el, care să afirme „totul este pe dos, dați-ne un punct de sprijin și nu vom răsturna Pământul, dar vom așeza valorile în rânduiala lor firească”.
De aceea spun Teatrul cel Mare.
Comentarii