Triunghiul puterilor

Recenta apariție televizată a dlui președinte a clarificat oarecum raporturile între instituția sa și puterile statului, inclusiv legitimarea, reprezentarea și delegarea puterii politice. Luându-i ca atare afirmațiile și viziunea, rămâi însă uimit să constați că între modelul constituțional republican și realitatea spuselor prezidențiale nu prea există legătură.

 

Pe bună dreptate un filozof cotrocean futurist vorbește de băsescianism: președintele e în toate, președintele vrea și poate totul, președintele știe și controlează totul, cochetând cu triada clasică a puterii depline: atotștiutor, atotputernic, atotfăcător. Ca să nu fie acuzat că „exercită suveranitatea în nume propriu”, zice că o face în numele poporului al cărui unic reprezentant se consideră. Alimentează astfel fățiș acuzațiile adversarilor de monopolizare a puterii.
Dar Constituția e obligatorie pentru toți: de la poporeni întemnițați pe te miri ce, la politicieni neascultători, ieșiți din „front”, oligarhi, moguli din opoziție, până la cel dintâi om în stat. Ea a împărțit puterea, ca în orice democrație: cea legislativă, parlamentului, „organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”, cea judecătorească, justiției și cea executivă, guvernului, iar președintele „reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării… veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice… exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”, adică „fișa postului” pentru care este remunerat de contribuabili.
Numai că dl Băsescu nu e pasionat de fișă, fiind convins că nu necazurile, ci reușitele României, ale Parlamentului, ale Guvernului și ale justiției i se datorează. De altfel, guvernanții sunt un fel de slugi netoate, numai bune de biciuit: „o sa-i chem la mine fiindcă văd ca nu merge cu gentilețea”. Guvernul nu mai răspunde în fața Parlamentului, devenit a cincea roată la căruță, ci în ilustra-i față: „acum chem guvernul la Cotroceni să-mi explice lucrurile astea”.
Conduce de facto serviciile secrete, SRI-ul: „Am stabilit împreună cu SRI că infecția de la Interne trebuie înlăturată”. Au fost dați afară toți cei de altă părere.
Comandă partidelor să fie de dreapta ori de stânga: „Trebuie să terminăm cu povestea asta – liberalii de dreapta”. Pe dreapta nu poate fi decât un partid, cel prezidențial.
Stabilește regula electorală și componența eșichierului politic: uninominal într-un singur tur sau în două tururi, de-și componenta intelectual-morală a multor nelistaci stârnește ilaritate: 42 (10%) deja și-au abandonat alegătorii pentru favorurile puterii. Tot 10% va fi pragul electoral, inclusiv pentru UDMR cu 7% din populație: „asta va crea două mari partide care vor alterna la putere”. Visul Domniei Sale e principiul rotativei guvernamentale „pleacă ai noștri, vin ai noștri”, ca formula actuală stânga (a tatălui) și dreapta să se eternizeze la putere, în fapt, o formațiune clientelară unică, jumătate la sursa de bani, jumătate în opoziție. Și viceversa. „Cât timp vom sta tot în coaliții, nu vom avea guvernări coerente”. Nu ne spune însă că e vorba de coalițiile, convențiile, alianțele la care a luat însuși parte împreună cu PD-L și că de fiecare dată au fost dinamitate din interior chiar de eminențele lor cenușii.
Fixează componența guvernului, schimbă pe cine vrea, pune pe cine vrea: Norica nu e bună, are mapă profesională, Voicu cu interlopii, nici atât: „l-am avertizat pe domnul Geoană (al doilea om în stat! n.n.)