O vreme, imediat după 1989, oralitatea bucovineană de la noi își făcuse un salutar obicei din a cultiva memoria lui Silvestru Morariu Andrievici (14/26.XI.1818 – 03/15.IV.1895), mitropolitul de neștearsă amintire al Bucovinei în perioada 1880-1895.
Mai cu seamă după ce se (re)pusese în circulație aprecierea lansată de M. Eminescu la data de 8 martie 1880, în coloanele ziarului „Timpul”, conform căreia arhimandritul Morariu Andrievici, numit mitropolit al Bucovinei, era „unul dintre bărbații cei mai de caracter și mai învățați dintre românii din Austro-Ungaria, căruia școala poporală și biserica ortodoxă îi datoresc foarte mult.”. În 1995, la centenarul morții sale, pornisem organizarea unor activități omagiale la Muzeul Național [!] al Bucovinei din Suceava, centrate pe o sesiune științifică – cu tema Familia Morărenilor în istoria Bucovinei – având ca invitat de onoare pe un descendent al mitropolitului trăitor peste hotare; ajunsesem chiar la prefigurarea unui afiș, dar gerectorul jăneral de atunci al muzeului a sabotat (făcând și el ce știe să facă) acțiunea cu o dârzenie ascunsă demnă doar de o ticăloșie.Interesul pentru persoana și personalitatea vestitului ierarh putea să capete proporții normale, menite a-l impune în conștiița publică drept o figură emblematică a Bisericii românești din Bucovina, ceea ce, în realitate, el a și fost încă dinainte de a (de)ține în mâna-i dibace și energică frâiele eperhiei bucovinene.
Beneficiar al unui praxis intens și relativ îndelungat, de la preot paroh la arhimandrit de scaun, Î.P.S. Silvestru Morariu Andrievici a fost hărăzit să funcționeze ca un chiriarh în deplină cunoștință de cauză, într-o eparhie care, cel puțin în vremea păstoririi sale, n-a fost nicicum scutită de ghemul problemelor antitetice pe care el a știut să le atenueze sau să le armonizeze cu deplină înțelepciune, cu tact și diplomație, pledând pentru o viață culturală pe măsura nevoilor enoriașilor săi („parola veacului nostru este cultura” clama neîncetat Silvestru Morariu Andrievici), care nu erau numai de o etnie și care nu o dată se manifestau și divergent, mai ales la nivel de reprezentativitate. Dar mitropolitul Silvestru a avut totdeauna puterea și știința de a găsi soluțiile de menținere a echilibrului necesar într-o viață religioasă normală. Numai faptul că revista „Candela”, organul de publicitate oficial al Mitropoliei Bucovinei, apărea în formulă bilingvă – română și ucraineană – este grăitor în privința soluțiilor la care marele ierarh a înțeles să apeleze spre a menține clerul și enoriașii săi în balanța unui echilibru benefic pentru toată lumea. Și acesta este doar un exemplu dintre atâtea câte s-ar mai putea invoca.
Dar nu despre meritele, multe și benefice, ale Mitropolitului Silvestru ne-am propus să scriem aici, în limitele pe care le îngăduie un articol de ziar (în orice caz modeste în raport cu dimensiunile personalității abordate), căci despre acestea se vorbește pe larg (deși cu suficientă economie verbală) și avizat într-o carte doctă și riguros argumentată, care poartă pe foaia de titlu o semnătură ce nu mai are nevoie de mult timp de proptelele prezentării, CONSTANTIN HREHOR – un nume care este el însuși o garanție a autorității și seriozității unui demers explorativ onest și adecvat la obiect nu numai în cadrul expresivității, cum sunt tentați să creadă unii. Ei bine, preotul, poetul, publicistul, exegetul și graficianul inefabil Constantin Hrehor a dat la iveală în cursul anului 2009 teza sa de doctorat într-o carte intitulată scurt și apăsat SILVESTRU MORARIU ANDRIEVICI, carte apărută la Editura Timpul, sub emblema de autoritate științifică a Institutului „Bucovina” de la Rădăuți (subfilială a Academiei Române). Este prima monografie care i se dedică prestigiosului ierarh bucovinean, după mai bine de 110 ani de la moarte, după o seamă de evocări mai mult sau mai puțin efemere și ocazionale și care are, între altele, meritul unei documentări impecabile și a unor aprecieri difuz elogioase, în spiritul discreției care-l caracteriza pe marele mitropolit.
Beneficiind de un Cuvânt înainte semnat de o personalitate marcantă a istoriografiei (nu numai bucovinene) de astăzi – prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, cartea se constituie într-o abordare monografică elaborată cu doctă strategie a construcției, într-un inefabil stil tradițional, îndemânos pentru lectorul de toate calibrele intelectuale. În principal, monografia se structurează în două capitole ample și concludente: Morărenii în Bucovina (un soi de necesară așezare a subiectului în context și de relevare a antecedentelor de până la urcarea în scaunul chiriarhal) și Silvestru Morariu Andrievici mitropolit al Bucovinei (probă de focalizare exactă a demersului cercetării pe dimensiunile fundamentale ale personalității), fiecare reprezentând, la o adică, dacă nu câte o micromonografie independentă, atunci măcar premisele dezvoltate și sigure ale unor atare finalități, pe care numai amplitudinea și varietatea bibliografiei parcurse (v. în principal p.137-138, 144-163) o pot genera și susține în mod adecvat. În esență, lucrarea evidențiază, făcând apel și la resursele genealogiei, pe de o parte spița viguroasă a Morărenilor bucovineni din care urma să se detașeze arborele impunător numit Sivestru (Samuil) Morariu Andrievici, iar pe de altă parte, falnica dezvoltare a acestuia în contextul vieții social-politice, culturale și, în primul rând, bisericești din Bucovina celei de-a doua jumătăți a veacului al nouăsprezecelea.
Adunând, selectând, ordonând, clasificând și interpretând o vastă informație de arhivă (multe documente inedite) și bibliografică (cărți, reviste, ziare), din țară și din străinătate, autorul cărții în discuție pune în lumină principalele jaloane ale dimensiunilor unei personalități de ierarh care știe să-și focalizeze atenția pe direcții esențiale ale misiunii asumate, pe repere fundamentale ale vieții bisericești din Bucovina, care sunt tot atâtea capitole de bază ale lucrării: Autonomia Bise-ricii din Bucovina; Sinodul și Congresul bisericesc; Fondul religionar gr. ort. al Bucovinei, Revista „Candela”, Tipografia arhidiecezană; Societatea „Academia Ortodoxă”, relevând izbânzile activității mitropolitului Silvestru, care n-au fost puține și nici comod de înfăptuit, de unde se desprinde cu justețe Efigia unui ales. A unui ales între aleși, considerăm noi, cu convingerea că vor mai face-o și mulți alții, după parcurgerea acestei cărți utile, discret provocatoare, bine (în)tocmite, care ne procură prilejul unei lecturi sapiențiale, cu adevărat o plăcută și de folos omului zăbavă, ca să ne amintim și aici de vorba înțeleaptă a cronicarului Miron Costin.
După un demers elaborat cu toate dichisurile proprii unui canon academic, autorul ajunge, firesc, la un capitol concluziv pe care l-am invocat deja (Efigia unui ales), în care se mizează nu atât pe considerațiile personale (nu pu-ține și nici lipsite de semnificații), pasibile a fi suspectate de subiectivism, cât mai mult pe secvențe de efigie colectate din scrierile vremii, care și ele sunt amendate subtil de autor atunci când tenta encomiastică tinde, în anumite cazuri, să copleșească, mai ales în manifestările publice, precum cuvântările la îngropăciunea marelui ierarh. De aceea nu vom detașa din fragmentele selectate de Constantin Hrehor decât pe unul, care nu fusese, ab initio, menit a deveni public, și anume pe acela desprins din consemnarea de bun simț a preotului Ilie Andrucovici, operată în cronica parohiei Pârteștii de Jos: „Continuez scrierea în cronica aceasta, dară plin de măhnire și întristare iau condeiul la mână. Anul acesta e pentru toată suflarea de legea ortodox-orientală un an nefericit, un an de întristare și doliu. Cauza nefericirii noastre este moartea, mutarea la cele vecinice a Înalt Prea Sânției Sale Arhiepiscopului și Metropolitului nostru dr. Silvestru Morariu Andrievici carele după o boală scurtă și grea au adormit în Domnul în 3/15 Aprilie 1895 la 5 ore de-mineață. Acesta au fost Archiereu în înțelesul străns al cuvântului. Au fost părintele și conducătoriul bun al preoțimei, ocrotitorul poporului, sprijinitorul tineretului și ajutătoriul celor din nevoi. Pe lângă aceste însușiri mari, se mai poate aminti de Înalt Prea Sânțiea Sa, că ține strâns cu neamul său românesc, iubind însă și stimând și toate celelalte naționalități. Fie-i țărna ușoară și amintirea vecinică”.
De adăugat, la cele de mai sus, câteva aserțiuni privind tehnica elaborării cărții în măsură să-i potențeze virtuțile conținutistice și expresive: o riguroasă compartimentare pe capitole adecvate obiectului abordat, un util indice de nume care facilitează consul-tarea și un amplu capitol de anexe (vreo 60 de pagini) cu o iconografie explicativă /ilustrativă sau complementară ori sugestivă. Și aceste atribute conferă cărții lui Constantin Hrehor un spor de seriozitate și, implicit, de valoare științifică, îndreptățind aprecierea cu care prof. univ dr. Mihai Iacobescu deschide cuvântul înainte al cărții: „Poet, grafician, publicist, Constantin Hrehor îndrăznește și izbutește în lucrarea de față să ne readucă în atenție, cu iscusință și rigoare, o amplă și densă pagină din istoria Bucovinei, o temă referitoare la viața, activitatea, preocupările și faptele celui mai popular ierarh al Bucovinei, Silvestru Morariu Andrievici.”
Comentarii