Bleu-jandarm, culoarea la modă în fiecare an, de 3 aprilie

Jandarmii suceveni au marcat ieri 160 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române > Demonstrațiile militarilor din baza de pregătire de la Mihoveni au smuls aplauzele publicului > Cupa presei la tir, adjudecată anul acesta de “pistolarii” din televiziune

 

Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava sărbătorește anul acesta, pe 3 aprilie, 160 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, dar și 20 de ani de la revigorarea instituției, după decembrie 1989.
“Sărbătorim, astăzi, ziua unei instituții care este și nouă și veche în același timp”, a declarat ieri, la conferința de presă, generalul de brigadă Eugen Șalar, inspectorul șef al IJJ Suceava.
IJJ Suceava a marcat Ziua Jandarmeriei în nota tradițională, organizând întâlniri cu “geadarii” de altădată, jandarmii veterani și cadre în rezervă, campionat de minifotbal între structurile militare ale județului și, ieri, Ziua porților deschise și Cupa presei la tir.

Nicio șansă pentru infractorul din stradă

Exercițiile demonstrative organizate ieri la sediul de la Mihoveni al IJJ Suceava au făcut deliciul copiilor și adolescenților care calcă în fiecare an pragul Jandarmeriei sucevene. La baza de pregătire a jandarmilor au fost prezenți elevi suceveni ai Școlii Nr. 1 însoțiți de prof. Maricica Andronache, ai Colegiului Tehnic “Petru Mușat”, veniți cu prof. Luminița Vatamaniuc, și ai Colegiului Național “Ștefan cel Mare“ însoțiți de prof. Mihaela Manu. Iar copiii au avut ce vedea în mostrele de performanță prezentate de jandarmi, care și atunci când demonstrează iau treburile în serios și nu-și economisesc efortul. Exercițiile au cuprins simularea unui atac al unei mașini cu valori și ocuparea unei clădiri de către infractori, rezolvate profesional de membri ai Detașamentului de Intervenții, precum și “cumințirea” și reținerea unor scandalagii în stradă de către o patrulă în misiune.
Demonstrația în perechi a tehnicilor de autoapărare “ju jitsu” a dat ocazia jandarmilor să arate musafirilor că infractorii au șanse mici să scape în eventualele confruntări cu ei, fie că doar se burică la militari cu pumnul sau îi atacă cu bâta sau cuțitul.
A fost apoi rândul câinilor dresați de jandarmi să demonstreze ce pot în eventualitatea că ar interveni alături de militari în misiunile lor, în cazul imobilizării și intimidării celor care încalcă ordinea și liniștea publică. “Lupii” au rupt din dușman, l-au pus la pământ, au sărit fără teamă prin cercul de foc și toate datorită dresorilor de la IJJ Suceava, care i-au învățat “militărie”. Aplauze, la scenă deschisă, pentru toată lumea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI