În rețeaua școlară a județului

Tăvălugul restructurării desființează unele școli și le aglomerează pe altele

În anul școlar următor, Școala cu Clasele I-VIII Bogata, din comuna Baia, își va pierde statutul de unitate cu personalitate juridică, devenind structură arondată Școlii Baia, din cauza scăderii numărului de elevi.

 

Potrivit inspectorului general adjunct, Vasile Monacu, o școală cu personalitate juridică trebuie să aibă minimum 200 de elevi, or, din cauza scăderii efectivului de elevi în ultimii ani, școala din Bogata avea sub acest număr. Dl Monacu spune că, prin această modificare, se vor reduce două posturi, unul de director și altul de contabil.
Aceasta este numai una din măsurile luate de Inspectoratul Școlar Județean, la propunerea școlilor și cu acordul consiliilor locale și al primăriilor, în cadrul restructurării propuse de minister. “Măsurile IȘJ au fost luate la solicitarea MECTS, în vederea încadrării în numărul de posturi alocate județului pentru noul an școlar și a soluționării problemelor de restrângere a activității, prin procedurile specifice de mobilitate a personalului didactic, sesiunea 2010”, a mai precizat Vasile Monacu.
Privită în ansamblu, în anul școlar următor, rețeaua școlară a județului va cuprinde cu 32 școli primare, 12 grădinițe și 4 gimnazii mai puțin după restructurarea operată în ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Suceava de marți. De asemenea, se vor desființa două școli cu clasele I-VIII, care nu au personalitate juridică, deci funcționează ca structuri, anume Școala Nr. 4 Fălticeni, ai cărei elevi vor fi arondați la Școala Nr. 6 din localitate, și Școala Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, elevii acesteia fiind arondați la Școala Nr. 4. Totodată, două școli cu clasele I-VIII vor deveni unități cu clasele I-IV: Școala cu Clasele I-VIII Cotu Băii, Fântâna Mare, și Școala cu Clasele I-VIII Costâna, Todirești. Elevii de gimnaziu ai acestor unități vor urma cursurile la Fântâna Mare, respectiv la Todirești.
Elevii de la cele 32 de școli cu clasele I-IV care funcționau cu efective de elevi foarte scăzute sau în program simultan vor învăța la unitățile școlare cu personalitate juridică din comunele respective, în condițiile organizării transportului elevilor cu microbuze școlare la școlile de centru. La fel, preșcolarii din cele două grădinițe vor fi preluați la unitățile de centru.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI