O revistă financiară tocmai anunță că vom fi fiind, în Europa, pe ultimul loc în ce privește creditele ipotecare: „doar 270 euro/ locuitor”. În timp ce în vestul continentului finanțarea medie e de 10.000 euro/ locuitor. Ca de la cer la pământ! De altfel, analiștii economici nici nu… creditează România cu vreo șansă ca „în anii următori” (misterioasă formulare; cândva, Brucan fu mai precis în rele prevestiri) să recupereze cumva din decalaj.
L.D. Clement
Poate că, de vreo 20 de ani, cu bună știință, iar apoi copiind, pur și simplu, unul de la celălalt, clișee, ne-a îmbolnăvit, printre altele, virusul comparației, uitând unde ne aflăm de fapt. Nu numai geografic; sau nu geografic – mai ales. Deoarece, atunci când facem astfel de comparații, nu contează, de pildă, că în 2010 trei români au ajuns între primii 1000 de bogați ai lumii (iar unul dintre ei chiar pe la mijlocul clasamentului), ci că restul… Fiindcă „restul”, în imensitatea sa, este întotdeauna cel care coboară mediile ce ne țintuiesc în subsolul clasamentelor. Iar clasamentele însele n-au nicio importanță la urma urmei față de importanța pe care o are cruda (și devenind din ce în ce mai neînsemnată – prin repetiție, prin obișnuință) realitate: că adesea muncim prost și în van, că avem câștiguri de nimic, că avem speranțe din ce în ce mai firave. Dacă vreți, topul creditelor ipotecare este tocmai un top al speranței, în care te vezi neputincios în a risca ceva (fiindcă nici nu ai ce risca în afară de trupu-ți fără de însemnătate în fața unui ghișeu de bancă), neputincios în a privi în ochi ziua de mâine.
Comentarii