Austriecii, cei mai mari investitori străini în județul Suceava

Cele mai multe societăți cu aport extern, respectiv 186, sunt deținute, însă, de italieni

 

În județul Suceava își desfășoară activitatea 654 de agenți economici cu participare străină la capitalul social subscris, 7 state remarcându-se din punct de vedere al mărimii aportului financiar extern. Este vorba, potrivit datelor Oficiului Registrului Comerțului, despre Italia, Germania, Spania, Austria, Franța, SUA și Turcia, acestea având deschise în județ, în total, 433 de societăți. Lideri incontestabili la numărul de firme sunt italienii, cu 186 de societăți, urmați de germani – cu 57, spanioli – cu 47; austrieci – cu 40; francezi – cu 38, americani – cu 35 și turci – cu 30 de firme cu aport străin de capital.
Din punct de vedere al fondurilor investite, în rândul țărilor amintite conduce Austria, ai căror reprezentanți au venit la Suceava cu

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI