Brățara de tinichea

…Iar copilului cum îi spui? Să facă școală, să facă școli (de la clasa I pentru care, iată, îndată se fac înscrieri și până la finele doctoratului ar fi exact 20 de ani de școală, fără să mai punem la socoteală alte cursuri, specializări pe care meseria sau meseriile – în schimbare sau pe care ești nevoit să le schimbi – ți le cer), să se țină de carte, să se pună cu burta pe carte… Cam așa ai fost învățat să-i spui, cam așa te-ai învățat cândva să le spui. Au mai fost, în ultimii 20 de ani, vremuri de buimăceală și de sărăcie, de nesiguranță, de derută, însă vezi, acum iar îți vine a zice, de când cu lefurile (la privat și la stat) și pensiile astea șubrede: la ce bun?

 

L.D. Clement

Că până și copilul acela, cât de cu capul în nori (sau în alte orizonturi decât ale tale) va fi fiind, tot știe, tot simte… Tot constată, de la zi la zi, că părinții săi sunt tot mai îngrijorați, mai înfricoșați de ziua ce urmează să vină. Iar atunci își spun, la rându-le, pentru ce atâta strădanie, pentru ce atâta efort? Pentru o viață de muncă pe-a deșelatelea, poate că și zi-lumină… Asta dacă nu se întâmplă ca tocmai ieri cineva să te fi pus pe lista neagră, pentru că n-ai știut a te învârti, n-ai știut cui da, pentru că n-ai slujit vreun partid (sau ai slujit prea tare vreun altul), pentru că dintr-o dată cineva te-a descoperit incompetent sau pentru că firma s-a prăbușit de bine ce-i mergea… Iar mâine-poimâine te-ntorci acasă înainte de prânz, fluierând a pagubă, zornăindu-ți brățara de tinichea, precum o cătușă, și purtând pe turul pantalonilor urma cea mare a tălpii patriei tale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI