Vasile Neculau, un bătrân în vârstă de 82 de ani, din comuna Râșca, este cercetat pentru tentativă de omor. Sâmbătă dimineață, în jurul orei 4,30, a încercat să-și ucidă în timpul somnului nepotul de 29 de ani, Lucian Lămășanu, și fiica, cu un topor.
Femeia, pe nume Silvia, s-a salvat doar pentru că, auzind zgomot în casă, s-a trezit la timp, cât să-și vadă tatăl cu toporul în mână ridicat spre ea. A reușit să sară din pat și să se lupte cu el. În timp ce moșul a ieșit din casă, femeia s-a dus în camera fiului și l-a găsit în pat, plin de sânge, lovit în cap de mai multe ori cu toporul de care ea tocmai scăpase. Fiul ei fusese atacat, cu siguranță, în timpul somnului și nu apucase să facă niciun gest de apărare.
Tânărul de 29 de ani a fost transportat, încă în viață, la Secția Neurochirurgie a Spitalul Județean Suceava, dar șansele lui de supraviețuire erau, ieri, minime.
Bătrânul, reținut de polițiști, a fost și el internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, pentru ca medicii să poată delibera cât discernământ a avut sâmbătă dimineață când aproape și-a ucis nepotul cu toporul. Deși nu a fost niciodată diagnosticat cu vreo boală mintală, se pare că moșul nu era tocmai sănătos la cap.
Polițiștii și procurorii criminaliști au deschis ancheta și au găsit o primă motivație a gestului ucigaș al lui Vasile Neculau.
Până în 2008, Silvia a fost căsătorită în Fălticeni, dar, după divorțul din acel an, a venit cu fiul ei la Râșca, în casa în care locuiește tatăl ei. Acesta din urmă i-a făcut între timp fetei lui un contract de vânzare-cumpărare a casei, cu clauză de întreținere a bătrânului pentru cât mai avea acesta de trăit. Boala sau poate regretul că și-a dat casa au început să-l macine pe bătrân, astfel că certurile din cauza contractului încheiat cu fiica sa au început să se țină lanț și au culminat cu tragedia de sâmbătă dimineață.

























Comentarii