Animalele fără stăpân fug din calea ninsorii și frigului, fiind mult mai greu de prins
Ninsorile puternice și temperaturile scăzute au dus la scăderea eficienței voluntarilor de la „Vier Pfoten”, veniți la Suceava într-o campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor fără stăpân. Potrivit Ancăi Tomescu, reprezentantă a „Vier Pfoten” România, în cele 10 zile de la începerea operațiunilor, prin mâinile activiștilor pentru protecția animalelor au trecut doar circa 200 de exemplare. „Vremea nu ține cu noi, fiindcă este cam frig. Sperăm că încet, încet treburile se vor aranja”, a spus dna Tomescu, precizând că la dispoziție sunt 3 autoturisme pentru transport, angrenați în acțiune fiind 11 voluntari, dintre care 3 medici veterinari. Anca Tomescu a specificat, într-o conferință de presă, că, potrivit unei noi strategii, voluntarii fundației vor reveni în municipiul de reședință al județului, la fel cum, de altfel, vor vizita din nou și alte orașe din România. Știind că au foarte multe solicitări în țară, viceprimarul Lucian Harșovschi a mulțumit celor de la Fundația „Vier Pfoten”, menționând că, la începutul lui februarie, după încheierea campaniei, vor fi văzute și primele rezultate. La rându-i, primarul Ion Lungu a reliefat că unica soluție pentru limitarea numărului de câini vagabonzi de pe străzile orașului este un program permanent și îndelungat de sterilizare a acestora. Campania se desfășoară și în colaborare cu Asociația pentru protecția animalelor „Pro Anima” Suceava, animalele fără stăpân fiind operate, tratate, deparazitate, vaccinate antirabic și returnate în zona de proveniență.























Comentarii