Revoluția pompierilor

Dialog acoperind 20 de ani, cu col. IOAN BURLUI, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava

081… La acest număr se apela în 1989 dacă exploda o butelie sau lua foc o casă. Imediat suna alarma de incendiu în sediul de pe strada Universității, iar pompierii, pe atunci militari în termen, veneau la foc în același sunet al sirenelor ce umple și astăzi, la nevoie, străzile Sucevei. Coborau din mașini copii de 19 ani, tropăind zgomotos cu blacheurile metalice bătute pe tălpile bocancilor tari din piele de porc, în uniforme kaki spălăcite, din doc vara, de pănură iarna, încinși cu centuri pe a căror pafta se vedea, lucioasă, stema RSR.

 

col. IOAN BURLUI

Din bube, mucegaiuri și noroi…

Veneau și, ca și acum, ajutau, protejau, salvau din foc oameni și bunuri, urmăriți de grija sau (iertată să fiu de purtătorii cumsecade de grade de altădată) de indiferența cadrelor, singurii militari de profesie pe atunci. “La 081 se suna exclusiv pentru alarme de incendiu. Mai eram chemați în sprijin la inundații, cutremure (am fost în primele rânduri și la inundațiile din ’70, și la cutremurul din ’77), la salvări de persoane din râuri, la recuperări de cadavre. Fizic, făceam toate treburile “murdare”, dacă vreți, dar pentru oamenii care fac parte din sistem aceste treburi au însemnat meseria care le place. Nu spunea Arghezi “Din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și prețuri noi”? Așa a fost tot timpul pentru pompieri, la incendiu. Fumul, funinginea sau când se udă până la piele sunt normalitatea pe care o trăiesc în același scop nobil: protejarea și salvarea unei vieți. Doar că pe atunci serviciul militar era obligatoriu și nu aveau încotro. Ținea însă de abilitatea comandantului să-și apropie militarii în termen. Erau niște copii! Comandantul intra în frunte, cu ei de mână, purtând permanent responsabilitatea lor, intrând primul ca să se asigure că soldatul intervenea în acțiune protejat. Tatăl lui ți-l trimitea sănătos la armată, iar tu nu-ți permiteai să i-l dai înapoi bolnav sau în coșciug. Le spuneam colegilor ce le mai spun și acum: trebuie să ne respectăm eroii, dar în rândul nostru nu avem nevoie de eroi!

„Eram puțin sau poate deloc informați despre ce se întâmpla în țară”

Ar fi părut poate mai interesantă, vizavi de cele trăite și întâmplate în preajma și în chiar ziua de 22 decembrie 1989, relatarea unui fost securist sucevean. A celui care, măcar o dată la 6 luni, îl suna pe tata, om vesel, umblat și cu mulți prieteni, ca să-i propună să devină “sifonar” la Securitate. Sau cea a roșcatului cu pistrui care, în urmă cu 30 de ani, m-a scos din ora de română și m-a silit mieros înspre cancelaria directorului școlii să declar în scris numele cuiva care spusese undeva un banc cu Ceaușescu. Bancul l-am uitat, dar nu și modelul de pe cravata lui stridentă, de un perfect prost gust, ce i se tot ridica, în funcție de gradul de ofensă, pe burta lui rotundă.
Dar cum sigur de la fostul securist n-am fi scos probabil nimic interesant și adevărat, l-am preferat pe col. Ioan Burlui, care își amintește foarte bine cum s-au desfășurat treburile în unitatea lui acum 20 de ani.
“Deși evenimentele de la Timișoara erau în plină desfășurare, noi eram puțin sau chiar deloc informați de ce se întâmpla în țară. Erau, peste tot, colaboratori ai Securității, față de care, dacă scăpam vreun banc politic, vreo vorbă cum că ascultăm

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: