La Iulius Mall

CSMU LPS Suceava și-a prezentat lotul

Cu aproape o săptămână înaintea debutului de sezon 2009-2010, echipa locală de volei, CSMU LPS Suceava, și-a prezentat lotul de jucători cu care va aborda noua ediție a Diviziei A2-Est. Prezentarea oficială a jucătorilor și staff-ului sucevean a avut loc la Quartz Cafe din incinta Iulius Mall, aceasta fiind prima acțiune de acest gen din istoria de peste jumătate de secol a echipei locale de volei.

 

CSMU LPS Suceava și-a prezentat lotul

La fel ca și anul trecut, în noua stagiune, care va debuta sâmbăta viitoare cu un meci în deplasare, la Galați, voleibaliștii antrenați de Victor Pancu vor să se afle în prim planul seriei estice a eșalonului secund, obiectivul echipei fiind accederea la barajul de promovare în prima ligă.

„Coaliție” Iulius Mall – Primărie – CSM – CJ pentru revenirea în prima ligă

Încă de anul trecut, CSMU LPS Suceava bene-ficiază de sprijinul Iulius Mall Suceava, sprijinul financiar fiind semnificativ. Totodată, Primăria, CSM Suceava și Consiliul Județean au contribuții financiare importante în vederea susținerii echipei de volei.
După ani de zile în care intrase într-un evident con de umbră, la CSMU LPS Suceava se pun bazele construirii unei echipe solide, care, în următorii ani, să atace promovarea în prima ligă, acolo unde Suceava a fost prezentă ani la rând. Prima accedere în Divizia A s-a produs în 1961, când echipa se numea Fulgerul Suceava, pentru ca, după câțiva ani petrecuți din nou în eșalonul secund, echipa, devenită între timp CSMU Suceava, să revină, în 1974, în elita voleiului românesc. Punctul culminant a fost atins la finele ediției 1983, când CSMU Suceava s-a clasat pe locul al V lea, în Divizia A, iar, la un moment dat, în echipa suceveană erau și componenți ai naționalei României, Udișteanu fiind un exemplu elocvent.
În prezent, sub îndrumarea profesorului Victor Pancu și a doctorului Traian Căldare, care ocupă funcția de director tehnic, se poate spune că CSMU LPS Suceava se află pe drumul cel bun. După locul 2 ocupat la sfârșitul ediției trecute de campionat și o participare la barajul de promovare în Divizia A1 de la Brașov, formația suceveană are ambiții mari.

În sfârșit sunt condiții și la volei

Lotul a fost completat cu doi jucători de la Unirea Dej, Ștefan Someșan și Silviu Suson, și unu de la Iași, Lucian Soveja, astfel că antrenorul Pancu are la dispoziție un lot echilibrat în care își pune mari speranțe. Echipa a efectuat și un stagiu de pregătire centralizată la Câmpulung Moldovenesc, are un echipament nou, la fel ca toate grupările din prima ligă și multe dintre echipele de nivel internațional, iar recent s-au achiziționat și 22 de mingi.
Victor Pancu, antrenorul echipei, împreună cu dr. Traian Căldare, director sportiv CSMU LPS Suceava, Stelian Nistor, asociat Iulius Mall Suceava, și doi jucători ai lotului sucevean de volei au declarat, ieri, în unanimitate, în cadrul unei conferințe de presă că, odată cu sprijinul primit din partea complexului comercial și a celorlalți parteneri, echipa suceveană „s-a pus pe picioare”.
Antrenorul Victor Pancu a subliniat faptul că valoarea echipei a crescut, „am completat lotul cu doi tineri, care au evoluat în Divizia A, deci, avem un mare plus față de anul trecut”. Mai mult, acesta a ținut să precizeze că bugetul alocat anul acesta a fost cheltuit „cu chibzuială”, pentru a acoperi necesitățile echipei.
Întrebat de unde a venit ideea finanțării voleiului sucevean, Stelian Nistor a declarat că tot timpul a existat o legătură emoțională între el și acest sport, din cauza relației de prietenie dintre el, dr. Traian Căldare și Victor Pancu, antrenorul echipei, dar și din cauza faptului că „în tinerețe” a cochetat cu voleiul.

Jucătorii sunt optimiști

Jucătorii care au luat parte la conferință, Lucian Huțuleac și Andrei Sasu, s-au arătat optimiști în ceea ce privește evoluția CSMU LPS Suceava, declarând că acum echipa este mai experimentată și că „de data asta putem spera la mai mult”.
Iată lotul echipei CSMU LPS Suceava pentru sezonul 2009-2010: Andrei Sasu, Andrei Giurcă, Tudor Orășanu, Lucian Huțuleac, Sebastian Ursachi, Andrei Bocancea, Ștefan Someșan, Silviu Suson, Mihai Prodan, Lucian Soveja, Cristian Cosovan și Bogdan Maxim.
Miercuri, 23 septembrie, CSMU LPS Suceava a disputat penultimul meci de verificare împotriva prim-divizionarei VCM LPS Piatra Neamț, echipa antrenată de Victor Pancu efectuând un test util în perspectiva noului sezon competițional.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: