Nu dorim să facem campanie împotriva Poliției Rutiere. Știm că sunt puțini, știm că au de lucru până peste cap cu numeroasele probleme create în circulație de fel de fel de indivizi care și-au obținut probabil carnetul de conducere la Pitești (sau în maniera de acolo. Că, ce nu fac euroii?!). Știm că își consumă o uriașă parte din timpul de lucru cu evenimentele create de inconștienții șoselelor județului. Plus (deși nimeni nu i-a obligat să lucreze la Rutieră) stresul creat de obraznicii și sfidătorii suiți (fără să treacă pe la vreun psiholog) la volan.
Dar sunt plătiți, iau banii pentru aceasta (și cer bani mai mulți prin sindicatele lor), deci asta le e datoria. Ei trebuie să fie cât mai mult văzuți în stradă. Mi-a plăcut recent „obrăznicia” unui echipaj de poliție rutieră care a îndrăznit, cu toată opoziția gălăgioasă a țigăncii, să tragă pe dreapta o conducătoare de atelaj ce-și plimba puradeii și resturile adunate de pe la gunoaie pe un bulevard sucevean (că s-au șmecherit romii. Își trimit nevestele…). Prezența în trafic sau în stradă a polițistului de la rutieră temperează, calmează, fluidizează circulația.
Dar, prezenți în stradă, ei ar vedea și enormitățile din semnalizarea circulației ale căror coautori sunt. Nu știa Poliția Rutieră a Sucevei că în vara aceasta orașul va fi răscolit? Atunci de ce a aprobat sforăitorul program de sensuri unice? În „George Enescu”, la ieșirea dintr-o alee în „Zorilor” (stradă închisă în zona Albina) coexistă două semne de circulație: „circulați numai la dreapta” și „drum la dreapta închis”!
Clar, nu?




























Comentarii