Ca de fiecare dată, pășesc și azi pragul școlii cu inima tresăltând de emoție; sunt ani și ani de când acest sentiment frumos îmi inundă sufletul.
Elevi, părinți, cadre didactice, deopotrivă, sunt cuprinși de freamătul care domnește în curtea „neîncăpătoare” a școlii. Impresii de vacanță, amintiri de neuitat, zâmbete, flori… stropi de rouă pe chipurile bobocilor de clasa întâi, care pornesc timizi într-o nouă lume, formează imaginea unui moment unic: „Prima zi de școală”.
Sunetul clopoțelului se aude din nou, e același clinchet cristalin ce mă chema odinioară în clasa în care dascăli cu suflet mare au trudit pentru ca eu să devin, la rându-mi, om al școlii. Le mulțumesc pentru asta.
E minunat ca astăzi discipolii tăi să moștenească din bunătatea și dragostea ta, să poți lăsa în urmă oameni pe care să-ți fie drag să-i întâlnești mai târziu. Acesta este crezul meu, ca învățătoare: un copil trebuie să vină la școală cu siguranța că va găsi în tine tot ceea ce-i lipsește de-a lungul unei zile poate va trebui să fii actor sau prieten, soră medicală, psiholog sau mamă, va trebui deci să-i oferi mai mult decât subiectul unei lecții, are nevoie de mult mai mult, are nevoie de căldură și afecțiune, înțelegere și încurajare, adevăr și dreptate.
Dacă vei ști să sădești adevăratele valori ale vieții, florile recunoștinței vor răsări și vor dura o veșnicie.
Comentarii