Manifestarea a fost organizată de consiliile județene Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava
Președintele Traian Băsescu, însoțit de soția sa, Maria Băsescu, a participat, duminică, la „Hora de la Prislop”, o acțiune organizată de consiliile județene Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud.
Șeful statului, împreună cu reprezentanții administrațiilor județene din cele trei județe, dar și parlamentari, au participat dimineața la o slujbă organizată la mănăstirea din Pasul Prislop, după care au deschis cea de-a 41-a ediție a acestei manifestări folclorice.
Președintele CJ Maramureș, Mircea Man, cel al CJ Bistrița-Năsăud, Liviu Rusu și al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, s-au adresat zecilor de mii de participanți și le-au urat să se simtă bine la „Hora de la Prislop”.
Președintele CJ Suceava a transmis participanților salutul Bucovinei și al Moldovei și a spus în cuvântul său că, în urmă cu un an, a promis că acest festival va fi organizat de cele trei județe și că ținuturile Maramureșului, Bucovinei, Năsăudului și Bistriței sunt păstrătoare ale folclorului. El a precizat că la această mare sărbătoare autoritățile nu au făcut nicio repetiție și, cu toate acestea, totul decurge normal. Președintele Traian Băsescu a fost ulterior solicitat să urce pe scenă și a vorbit și el despre tradiția acestei manifestări, care îi unește pe suceveni, pe maramureșeni și pe ardeleni. În finalul discursului său, Băsescu le-a urat participanților: „Să trăiți bine!”.
Președintele Traian Băsescu și soția sa s-au îndreptat apoi spre Cârlibaba, de unde au plecat cu elicopterul.
Potrivit organizatorilor, la ediția din acest a „Horei de la Prislop”, au fost peste 60.000 de participanți, fiind bătut recordul de prezență din 1970, când la manifestare au participat 50.000 de persoane. La „Hora de la Prislop” au evoluat formații folclorice din județul Suceava, iar printre participanți au fost văzuți senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, care a spus că vine din copilărie la această acțiune, dar și deputatul PD-L Gabriel Gospodaru, vicepreședinții CJ Suceava Daniel Cadariu, Ilie Vasile, primarul de Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, și primari din comune ale zonei de munte.



























Comentarii