Îndemnul obișnuit al celor mici – Hai să ne jucăm, copii! – este titlul și subiectul unei cărți ce trezește în inimile celor crescuți acolo unde s-a născut veșnicia, duioase amintiri. Este vorba de cea mai recentă carte pentru copii a profesorului Marian Palade, Hai să ne jucăm copii! (Suceava, Editura „George Tofan”, 2009, 187 p.)
Cartea reflectă rodul unei munci de căutare ce s-a întins pe circa 35 de ani, a unui pasionat de păstrarea în memoria colectivă a folclorului celor mici, a cărui valoare, deloc de neglijat, a suscitat un interes din partea culegătorilor de folclor. Volumul cuprinde incantații, invocații, cântece de joacă, strigături ironice, frământări de limbă, inventate de cei mici, care stârnesc zâmbetele adulților, dar care au o importanță deosebită în dezvoltarea psiho-socială, muzicală și intelectuală, având un rol determinant în formarea caracterului viitorului adult. Materialul a fost cules de la copii și adulți, din satele județului Suceava, dar el este perfect valabil și utilizabil în orice zonă a țării, cu condiția introducerii de material folcloric suplimentar, din zona respectivă, iar rostirea să se facă în graiul regional.
Lucrarea reprezintă un veritabil material didactic. Ea se adresează, în egală măsură, educatorilor, institutorilor, învățătorilor, elevilor și studenților din licee și facultăți de profil, școlarilor de clasele 3-4, aflați în perioada alfabetizării muzicale, când învață notele muzicale, relația note muzicale – sunete muzicale, duratele muzicale, valorile de note și pauzele corespunzătoare acestora. În mod special, lucrarea pune la dispoziția cadrelor didactice material pentru întocmirea unor „scenarii”, cu instantanee din viața de zi cu zi a copiilor aflați la joacă sau prinși cu diferite „munci” (la cules de fructe de pădure, în gospodărie, cu animalele la pășune etc.).
În prima parte a cărții sunt redate 6 „scenete” a căror titlu este sugestiv: Pe imaș, La cules de bureți, La clacă, În pădure, La joacă, De Mucenici, La Sân’ Toader. Dialogurile dintre fete și băieți, „împunsături” amicale, cântecele simple și vesele, încărcate de semnificații, sunt prelucrări ale folclorului copiilor și au fost puse în scenă de către autorul cărții, pe vremea când era profesor la Coșna și Probota, în anii ’80. Cu aceste scenarii, elevii din satele amintite, îndrumați de profesorul Marian Palade, au obținut premiul I pe țară la concursuri pe teme folclorice.
Partea a doua a lucrării redă o serie de invocații și incantații, pe note muzicale: Către soare, Către lună, Către ploaie, Către ceață, volbură, La curcubeu, Pentru ninsoare, La cârcel, Pentru creșterea dinților, Când coace un deget, Pentru urcior, Pentru scoate-rea apei din urechi, Pentru friguri, Pentru a găsi ceva pierdut, Pentru diferite vietăți (melc, rac, gărgăriță, greier, cărăbuș, albină, șopârlă, cuc, cucuvea, buhă, cioară, curcan, uliu, arici, veveriță, pește, ciuperci), Pentru diferite munci ș.a. Răsfoind cartea, nu se poate să nu fii cuprins de un ușor fior de emoție, amintindu-ți de vorbe de demult uitate, care te făceau să râzi în hohote în primii ani de viață: „Barbă, bărbărie,/ Gură, gurărie,/ Nas, năsărie/, Ochi mormoloci,/ Sprâncene coțofene/ Frunte, păturică,/ Hap ! de ciuntulică !”. Ultima parte a cărții cuprinde Numărători cântate, Numărători scandate, Frământări de limbă, Strigături satirico-ironice. Toate acestea au fost inventate cu multe sute de ani în urmă, pentru a-i deprinde pe copii să numere, să-i învețe, prin joc, diferitele părți ale corpului uman, uneltele folosite în muncile zilnice, zilele săptămânii, lunile anului, să rostească cuvinte mai greu de pronunțat ș.a.
Folclorul copiilor reprezintă, așa cum mărturisește autorul în prefața lucrării, „stratul cel mai vechi de spiritualitate umană – începutul credințelor, copilăria omenirii – când omul primitiv nu-și putea explica fenomene ale naturii și din mediul înconjurător, creând invocații și incantații, dar și anume practici magico-„vrăjitorești” legate de acestea. Este zestrea acumulată în mii de ani și transmisă viitorimii – prin viu grai – prin practicarea lui în datini și obiceiuri devenite, apoi, tradiții. Cu timpul, practicile magico-„vrăjitorești” și credințele dispar, iar materialul sonor – deosebit de variat, bogat și spectacular – a fost preluat de copii, în joaca lor de zi cu zi”.
O carte care nu poate lipsi din nicio bibliotecă școlară !
ALIS NICULICĂ
Comentarii