Berceanu a mai transmis constructorului că, dacă are capacitatea să lucreze mai mult decât fondurile alocate, se pot obține sume de bani prin împrumut bancar, precizând că Ministerul Transporturilor are memorandumuri cu trei instituții bancare importante. “Dacă firma constructoare va accepta un astfel de împrumut, ministerul va achita contravaloarea lucrărilor și dobânzile. Dacă ne uităm la dobândă, pierdem mai mult nelucrând”, a afirmat Berceanu, adăugând că băncile au fonduri pentru creditarea unor astfel de investiții. Pe DN 17 se lucra de zor… Radu Berceanu a inspectat apoi modul în care decurg lucrările de reabilitare a drumului ce leagă Moldova de Ardeal – DN 17, pe tronsonul Suceava – Gura Humorului. Însoțit de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, Radu Berceanu a văzut că, pe tronsonul Păltinoasa – Gura Humorului, o armată de muncitori ai firmei SCCF – Grup Colas lucra de zor, așa cum nu au mai făcut-o de foarte mult timp. În urmă cu doar o lună de zile, aici abia se zărea câte un muncitor și un utilaj. “Armata” de constructori nu l-a păcălit pe ministru, care a spus că va veni și în vizite inopinate la Suceava, pentru că vrea să știe dacă, într-adevăr, pe DN 17 se lucrează în permanență sau doar atunci când este anunțată prezența sa în zonă… Intrigat de promisiunea directorului SCCF – Grup Colas, Ștefan Hanganu, că tronsonul din DN 17 între Gura Humorului și Suceava va fi inaugurat pe 30 iunie, Radu Berceanu i-a spus acestuia că va fi prezent la Suceava și la acea dată. Legenda podului de la Marginea Ministrul transporturilor s-a aflat apoi la Marginea, la lucrările de refacere a podului de pe drumul național ce traversează comuna, care a fost distrus în urma inundațiilor din vara anului trecut. El a vizitat șantierul podului reconstruit, care a fost dat în folosință, dar unde se continuă lucrările de apărări de maluri. Localnicii i-au mulțumit pentru că podul este funcțional, avertizându-l însă că există riscul ca la alte inundații podul să fie din nou afectat dacă nu se efectuează lucrări în amonte, pe albia râului Sucevița. Ministrul le-a spus localnicilor că „s-a creat un pic de legendă în privința podului”, adăugând însă că „totul e bine când se termină cu bine”. Locuitorii comunei Marginea i-au mai explicat ministrului că trebuie efectuate lucrări la vechiul canal al râului, acesta arătând însă că situația din zonă „nu e în regulă”, pentru că s-au construit case în zona inundabilă. Berceanu a mai declarat că nu dorește să intre în amănunte privind modul în care au fost realizate respectivele construcții, menționând însă că vor fi găsite soluții la problema prezentată de localnici. Direcția Apelor “Siret” Bacău a eliberat un aviz pentru construirea podului de la Marginea, care prevede, printre altele, că la punerea în funcțiune a podului trebuie redeschisă și albia veche a râului Sucevița. Potrivit autorităților sucevene, însă, redeschiderea naturală a albiei nu este posibilă din cauză că în anul 2001 au fost eliberate de Primăria comunei Marginea un număr de 63 autorizații de construcții pentru case, școli și firme în albia închisă a râului. Podul reconstruit poate prelua, potrivit specialiștilor, un debit de 260 mc/s, în timp ce la inundațiile din 2008 debitul înregistrat a fost de 334 mc/s. Prefectul Sorin Popescu a cerut, în urmă cu două luni, Direcției Apelor “Siret” Bacău să prezinte o soluție tehnică pentru redeschiderea albiei vechi a râului Sucevița și costul aproximativ al lucrărilor de proiect și execuție a construcției. Reamintim, apropo de „legenda” invocată de ministru, că localnicii au construit, la începutul lunii februarie, un pod din lemn, nemulțumiți că din luna iulie 2008, când podul de pe drumul național ce traversează comuna a fost distrus de inundații, nu s-au început lucrările de refacere a acestuia, iar circulația în zonă a fost deviată pe rute ocolitoare, pe trasee comunale, pietruite, care nu au mai fost întreținute. Podul din lemn a fost îndepărtat, tot de localnici, după ce au început lucrările la podul distrus. Rădăuți – calea ferată, în pericol ! „Nici nu se folosește, nici nu se întreține”, a apreciat, apoi, la Rădăuți ministrul Radu Berceanu, la întâlnirea cu autoritățile locale, făcând referire la linia de cale ferată din zonă ce trece prin mijlocul orașului. El a sugerat că în locul acesteia ar putea fi dublat drumul. „O să ne mai uităm o dată la traficul de călători, pentru că am senzația că această cale ferată, după cât e de ruginită, este foarte puțin utilizată. Să vedem despre ce e vorba pentru că n-are rost să ținem niște lucruri așa. Eventual să vedem poate o facem o chestie turistică, ne mai gândim. E păcat să rămână în centrul orașului”, a spus Berceanu. El a mai arătat că va trimite în zonă proiectanți de la CFR care să vadă exact ce legături sunt. „Sunt în zonă case vechi și foarte frumoase, care dacă mai circulă trenul, camioane grele, se distrug”, și-a motivat poziția ministrul transporturilor. Dacă specialiștii ministerului, influențați de opinia ministrului, ajung să constate inutilitatea acestei căi ferate, probabil că Aurel Olarean va rămâne în istoria Rădăuților și a zonei ca primarul pe vremea căruia s-a desființat legătura țării cu Putna, pe calea ferată. Cam tristă faimă!… Pe de altă parte, Radu Berceanu a menționat că există posibilitatea ca în primăvara anului viitor să înceapă lucrările la centura ocolitoare a municipiului Rădăuți. Autostrada, mai încolo… Tot la Rădăuți, Radu Berceanu s-a referit la proiectul privind construcția autostrăzii de nord Iași – Tg. Mureș, care va fi în legătură cu Autostrada Transilvania și cu culoarul de transport IV. Acesta rămâne valabil, dar România încă nu are capacitatea financiară să deruleze toate proiectele în același timp. „Nu avem capacitatea financiară să atacăm toate lucrurile în același timp”, a spus Berceanu, adăugând că pentru această autostradă vor fi făcute toate pregătirile necesare până în 2012, astfel încât să poată intra pe finanțare în baza alocărilor bugetare multianuale ale UE din perioada 2013-2020. El a arătat că a discutat despre această autostradă și cu oficiali ai UE, cu asigurarea unei cofinanțări din partea statului român, lucrările urmând să fie începute după 2013. Potrivit ministrului transporturilor, de la bugetul UE, România ar putea beneficia în perioada 2013-2020 de 45-50 de miliarde de euro, în condițiile în care în perioada 2007-2012 beneficiază de alocări de numai 33 de miliarde de euro.
Desant ministerial
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a aterizat joi, la ora 9, pe aeroportul “Ștefan cel Mare” din Suceava, acesta constituind debutul unei vizite de lucru în mai multe puncte din județ. El a inspectat șantierul șoselei de centură a municipiului Suceava, un reprezentant al constructorului informându-l că firma are capacitatea să lucreze mai mult decât suma alocată pentru acest an. Ministrul i-a explicat că, din păcate, de la buget nu pot fi asigurate sume suplimentare, arătând că, pe lângă situația de criză economică, Ministerul Transporturilor se confruntă și cu “dezastrul” lăsat de Ludovic Orban. Berceanu a precizat că a constatat că sunt datorii foarte mari, sunt lucrări executate cu plata la șapte luni și că trebuie achitate 700 de milioane de euro pentru facturi la lucrări finalizate. El a menționat că, în aceste condiții, ministerul finanțează, cu prioritate, lucrările aflate în derulare, astfel încât acestea să fie terminate și a arătat că va încerca să suplimenteze fondurile pentru șoseaua de centură a Sucevei dacă va fi necesar, dar cel mai probabil din surse extrabugetare. “De la bugetul de stat nu avem speranță. Încerc să ies din zona banilor de la buget prin realizarea de parteneriate public-private sau împrumuturi. Să dăm drumul și să menținem mașinăria construcțiilor în funcțiune, pentru că aceasta are un efect multiplicator în economie”, a declarat ministrul transporturilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii