El a arătat că este obișnuit cu inconsecvența șefului statului care, în luna februarie, se pronunța împotriva încheierii acordului cu Fondul, dar că acum problema este că efectele scontate nu se întrevăd și, mai mult, românii, care vor plăti de fapt împrumutul de aproape 20 de miliarde de euro, nu cunosc condițiile pe care Guvernul le-a acceptat. „Întârzierea publicării clauzelor împrumutului ne face să credem că ceea ce s-a negociat în prezența PSD s-ar putea să nu se mai regăsească în memorandumul semnat de premierul Emil Boc. Ar fi neplăcut să constatăm că, în pofida condițiilor impuse de noi, s-ar putea să regăsim creșterea TVA de la 19 la 22% sau reducerea pensiilor și a salariilor”, a spus Nechifor. Deputatul PSD a ținut să sublinieze că PD-L și Emil Boc au obligația să prezinte românilor condițiile înscrise în memorandum. „Nu ne interesează banii de campanie ai acestui partid, proveniența lor sau modul de cheltuire, însă împrumutul de la FMI înseamnă de fapt bani publici, așa încât transparența ar trebui să primeze, mai ales că îndatorarea se va întinde pe un termen destul de lung”, a evidențiat Cătălin Nechifor.
Parlamentarul social-democrat Cătălin Nechifor, care este membru al Comisiei de buget-finanțe, a declarat, joi, că, deși președintele Traian Băsescu a oferit garanții ferme că odată cu injecția de lichidități de la organismele financiare internaționale sistemul bancar va reporni economia românească, împrumutul angajat de România la FMI nu a produs niciun efect până în prezent.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii