Cine a semnat actul adițional și din dispoziția cui? Cine a fost mai tâmpit sau mai interesat, cel care a semnat sau cel care a zis „da” pentru încheierea contractului? Dacă vor fi luați la întrebări, cu siguranță că vor găsi o justificare pentru ceea ce au făcut. Nu-i exclus să spună că o parte din zona respectivă a platoului continental al Mării Negre era revendicată și de Ucraina. Și dacă nu câștigam la Haga, nu pierdeam nimic, pentru că nu era a noastră. Acum, statul trebuie să caute soluții, chichițe sau cum le-o mai zice în limbaj avocățesc, pentru a putea schimba actul adițional. Președintele ANRM spune că acesta va fi renegociat și România ar putea să primească 45 la sută din resursele exploatate de Sterling. Vicepreședintele ANRM crede însă că actul nu poate fi renegociat. În această situație, ce facem cu tâmpiții sau cu bandiții implicați în acest caz?
Sau, poate, bandiți tâmpiți? Cer iertare pentru limbajul virulent, dar nu poți să nu te revolți când auzi cu câtă ușurință inconștientă sau rapacitate interesată sunt vândute pe nimic bogățiile țării. Cu puțin timp în urmă, s-a făcut ceva gălăgie în legătură cu actul adițional la contractul de concesiune a rezervelor petrolifere din bazinul românesc al Mării Negre către compania Sterling. Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale arăta că studii efectuate de Sterling în perimetrele concesionate relevă că ar putea exista resurse posibil de exploatat de peste 50 miliarde mc de gaze naturale și 278 milioane tone de petrol. Sunt bogății uriașe, care au fost date pentru un mizilic de 5 la sută din venitul companiei concesionare.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii