Copiii dispăruți – o problemă a lumii, a României, a Sucevei

105 copii din județul Su-ceava au fost dați dispăruți în cursul anul trecut, 103 fiind readuși de autorități în familiile sau în centrele de protecție socială din care plecaseră. Unul s-a înecat la inundațiile din iunie și nu a mai fost găsit, iar despre celălalt, care a împlinit deja 18 ani, există informații că ar trăi în Italia.

 

În primul trimestru din anul 2009, au intrat în evidențele IPJ Suceava 26 de minori dispăruți, toți fiind culeși de pe drumuri sau revenind din propria voință în locurile pe care le-au părăsit cu mai mult sau mai puțin timp în urmă. Statistica, prezentată ieri, de Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, de insp. Ileana Iacob, șefa Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava, pare liniștitoare (3.048 minori dispăruți în toată România), dacă ne gândim că, anual, în Marea Britanie dispar 70.000 de minori, iar în USA – 800.000. Păstrând proporția, însă, realitatea că minorii pleacă, din ce în ce mai mulți, din propriile familii, devenind vulnerabili abuzurilor de orice fel, nu poate fi contestată. Declarația Cameliei Iordache, președinta Organizației “Salvați Copiii”, filiala Suceava, de la conferința de presă de ieri, unde s-au reunit și reprezentanți ai Poliției Suceava și ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a tras un semnal de alarmă. “Să nu așteptăm să se întâmple ceva rău copiilor noștri! Când vedem minori singuri pe stradă, în gări, în alte locuri unde nu au ce căuta, putem suna, gratuit, la 112 măcar. Nu ne costă decât puțin angajament față de ceea ce se întâmplă în societate”. Părinții, singurii vinovați când copiii fug în lume În Suceava nu au existat niciodată, har Domnului!, cazuri de copii răpiți. În Ro-mânia însă au apărut anul trecut cazuri, puține, e drept (nici 2% din total), de copii răpiți de traficanți de carne vie, de exploatatori sexuali. Copleșitoarea majoritate a fugarilor minori, deci și a celor din județul Suceava, au plecat și pleacă de acasă din propria voință. Mai grav este că peste 35% nu vor să se întoarcă atunci când îi găsesc polițiștii. Orice statistică sau părere a celor avizați în pro-blemă arată că vina aparține exclusiv părinților. “Pentru copii există un mare risc de victimizare. Cei mici sunt cel mai ușor supuși abuzurilor fizice și emoționale, bătăilor, certurilor, neglijării”, a men-ționat insp. Ileana Iacob. …Fug în lume pentru că acasă este sărăcie și s-au să-turat de ea, pentru că cei mari sunt prea ocupați cu ei înșiși, nu le ascultă necazurile și frământările sau pentru că mama și tata beau de sting și nu mai au cu cine se înțelege. Fug, aproape în egală măsură, și cei de la țară, și cei de la oraș. Dorul de ducă nu pare a le intra în sânge definitiv decât abia după 14 ani. Până atunci se mai întorc încă acasă, unde se odihnesc între două eva-dări. Există însă și minori pentru care fuga de acasă a devenit boală cronică. Este cazul domnișoarelor care mai au 2 3 ani până la majorat și care albesc părul polițiștilor de la birourile “Dispăruți” de la ori-ce poliție din țară. Acestea au fugit de “n” ori de acasă în bra-țele și la casele unor bărbați mult mai bătrâni ca ele și tot de atâtea ori a trebuit să fie a-duse înapoi. Revin cu câte o fus-tiță nouă și cu sentimentul – de cele mai multe ori fals – că sunt iubite și dorite, însă nu folosite, astfel că abia aduse de polițiști la casa părinteas-că, fug din nou în noaptea următoare. Poate că pentru ele nu mai e nimic de făcut, dar se poate face ceva pentru cei abia atinși de dorul de ducă. Nimeni nu vede nimic Mai mult de 60% dintre fugari își părăsesc familiile după vârsta de 14 ani. Abandonează casa și școala la care oricum mergeau din când în când și pleacă fără teamă de consecințe. Parte preferă stra-da, gările unde-și găsesc prieteni asemenea lor, copii ce simt că nu mai au niciun rost acasă. Alții se apucă de cerșit, alții fac un ban muncind la stână, unii se întrețin practi-când prostituția sau din furat. Drumul în viață al acestor copii care nu mai vor să trăiască lângă familii este astfel previzibil, dar poate fi schimbat dacă cei mari – autorități, instituții sau societate civilă – intervin. Uneori, pentru a interveni fericit în viața unui copil ce poate deveni ușor victimă a exploatării sexuale sau a traficului de persoane este destul un singur telefon la poliție. Totul e să-ți pese. Din nefericire, indiferența socială a primat până în prezent. “Când pleacă de acasă, ei călătoresc cu trenul, cu autobuzul, fac autostopul sau merg pe jos. Sunt minori singuri, la vedere și în mod nefiresc nimeni sau aproape nimeni nu ne sesizează asupra acestui aspect. Și mai grav este că nu anunță autoritățile nici rudele la care copiii fugari trag din când în când”, a afirmat șefa Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava. Am putea măcar să ne întrebăm: „Ce-i cu copilul acela singur pe drum ?” “Salvați Copiii”, IPJ Suceava și Inspectoratul Județean Școlar Suceava au marcat ieri Ziua Internațională a Copilului Dispărut din solidaritate cu țările în care fenomenul este îngrijorător, dar având pentru noi, sucevenii, un alt obiectiv principal. Declamativ, acesta ar suna astfel: “Nu mai fiți indiferenți!”. Aceasta ar fi treaba noastră, ca cetățeni. Poliția îi caută și îi aduce acasă. Instituțiile de învățământ și organizațiile fac educație, consiliază pe temă, copii și părinți, pe toți împre-ună. Noi, simpli trecători prin oraș, am putea măcar să ne întrebăm: “Ce-i cu copilul acela singur pe drum?”. Când nu are ce căuta acolo, am putea forma cel puțin trei numere de telefon: cel mai simplu, “112” sau 0800822116, telefon verde special rezervat pentru anunțarea dispariției unui copil sau 116000, același număr în întreaga Europă, în același scop, telefon care a devenit operațional prin Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual (FOCUS) și în România. Poate fi apelat și din cartierul Obcini, și de la Burdujeni, și din Șcheia, și de la Vatra Dornei…