Un act normativ din 2005 stipulează că autoritățile administrației publice locale au obligația de a colecta separat DEEE provenite din gospodăriile particulare și de a pune la dispoziția producătorilor spațiile necesare pentru colectarea selectivă a acestora. Au fost verificate primăriile din Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți și Suceava, șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache, precizând că la acestea nu s-au întâlnit deficiențe. „Nu s-au constatat abateri, fiecare dintre primării stabilind câte o zi pe lună de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, iar, la cererea populației, acțiunea se poate organiza ori de câte ori este nevoie”, spune comisarul-șef, adăugând că unitățile administrativ-teritoriale amintite au magazii cu pardoseală și sunt dotate cu cântare, în conformitate cu respectiva hotărâre de guvern. Din județul Suceava s-au înregistrat, în Registrul național, 37 agenți economici producători de DEEE și au fost înființate puncte de colectare în toate localitățile urbane cu peste 20.000 de locuitori. Anul trecut, în județ au fost adunate circa 150 de tone de deșeuri electrice și electronice, din acest punct de vedere Suceava deținând o poziție fruntașă în țară. Cu toate eforturile depuse, încă nu a fost atins însă obiectivul național de 4 kg de DEEE pe cap de locuitor.
Lucrătorii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au demarat un control tematic privind asigurarea funcționalității centrelor de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii