Până în 2010

Riscăm să nu cheltuim banii de la UE

România contribuie la bugetul Uniunii Europene, dar nu beneficiază de toate fondurile structurale care i-au fost alocate, a declarat deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, membru al Comisiei de buget-finanțe, exprimându-și îngrijorarea că țara noastră nu va reuși să absoarbă până în 2010 toate fondurile structurale alocate pentru anul 2007, suma ridicându-se la peste două miliarde de euro.
 

Nechifor a explicat ieri, într-o conferință de presă, că, după aderarea la UE, România beneficiază de principiul n+3, ceea ce înseamnă că fondurile structurale alocate din 2007 trebuie cheltuite până în 2010. „Este vorba de peste două miliarde de euro, iar în primii doi ani rata de absorbție a fost de 3-4%. Suntem în situația în care nu avem șansa să cheltuim toate fondurile alocate, iar după ce România a plătit cota anuală, care se ridică la peste 1,2 miliarde de euro, ajungem în situația să devenim contributori la bugetul net al UE și nu beneficiari ai fondurilor care ne-au fost alocate”, a spus Nechifor. El consideră că guvernul și autoritățile de management ar trebui să accelereze ritmul de absorbție. Nechifor a menționat că foarte multe autorități locale au finanțat proiecte pe fonduri structurale, fiind prevăzute sute de lucrări de anvergură, dar că realizarea acestora este întârziată. Parlamentarul social-democrat a mai arătat că sunt de parcurs procedurile de selecție, fazele de amenajare a organizării de șantier și de construcție, evaluarea și monitorizarea proiectelor. „Riscăm să nu cheltuim acești bani”, a mai spus Nechifor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI