Să nu-l uitați pe Mircea Motrici !

Încă mai răsună ecoul cuvintelor de adâncă întristare ale preotului udeștean, rostite atunci când trupul lui Mircea Motrici ne părăsea, iar sufletul său se însoțea cu spiritul divin, când îngerii cei buni călătoreau alături de el în împărăția lui Dumnezeu.
 

„Să nu-l uitați pe Mircea Motrici!”, sunt cuvintele rostite cu o trăire atât de puternică, încât nu pot crede că pot fi uitate de cei ce l-au cunoscut, de cei ce l-au condus pe ultimul drum pe Mircea Motrici, scriitorul, reporterul, editorul și Omul de o aleasă ținută morală și spirituală, cu adevărat Darul lui Dumnezeu pe pământ, „care a venit în lume prin multele rugăciuni ale părinților săi, Viorica și Vasile Motrici din Udești”. A plecat Mircea spre zările albastre înainte de vreme, înainte de finalizarea operei literare, despre a cărei publicare, într-un viitor apropiat, vorbea cu entuziasm. A fost înzestrat cu har divin, Dumnezeu l-a creat după chipul și asemănarea sa. Încă din copilărie sufletul său alerga spre porțile lumii și privea cu încântare spre porțile cerului. Ar fi vrut să îmbrățișeze întreaga lume, așa…, într-o clipă! Să o strângă la piept și să nu-i mai dea drumul, nici el lumii și nici lumea să nu-l părăsească vreodată. Avea un suflet atât de mare, încât reușea să cuprindă în el întregul univers, dar marea lui iubire avea să fie Bucovina. Presărată cu nestematele ortodoxiei românești, cu dealurile și munții împovărați de codrii seculari, cu văile adânci și poienile presărate cu flori stelare, Bucovina în freamătul codrilor, cu susurul izvoarelor, ciripitul păsărilor, zumzetul albinelor, Bucovina în armonia universală. Străbătând de-a lungul și de-a latul acest ținut binecuvântat, i se încărca sufletul de drag și dor pentru dulcea Bucovină. Iubea oamenii cu suflet curat, iubea straiul bucovinean strămoșesc și tot ce reprezenta artă populară. Ce suflet minunat, ce inima mare și câtă verticalitate! Mircea Motrici, un uriaș cu un suflet pe măsură, a căru-i voce inconfundabilă încă mai străbate universul. A muncit până la epuizare pentru a lăsa în urma sa o moștenire culturală importantă. Cărțile sale, apoi cele 30 de cărți ale moșului său Arhim. Dionisie Udișteanu, colecție pe care a editat-o, cărți din ca-re au cunoscut lumina tiparului aproape o treime în timpul vieții sale. Iar acum… amintirile despre Mircea Motrici, purtate în sufletele îmbogățite de cultură și credință ale valoroșilor săi prieteni. Se împlinesc doi ani de la plecarea lui, poate, într-un univers paralel, pentru a lucra tot la Radio România Actualități, pentru că își iubea profesia cu ardoare și, poate, acolo există și o dulce Bucovină pe care să o străbată în pași ușori alături de draga lui mamă. ”Simt încă acea chemare unică a foșnetului Bucovinei pentru a mai aduce în dar o parte din măreția mănăstirilor, schiturilor și bisericilor noastre. Și totuși, până voi ajunge printre stele, cuvintele mele vor presăra, în continuare, aripi din patima celui născut pe aceste meleaguri, chiar dacă pornirea mea este stinsă, uneori, de neputința de a reflecta, cum îmi doresc, farmecul ți-nutului în care îmi sunt rădăcinile. De aceea, port cu drag, în fiecare clipă, cupola de aur a iubirii de unde vin. Și mă reîntorc strigat de chemarea a cărei deplinătate pune în inimă nostalgia sosită în valuri bogate. Ca o dulce povară, mă însoțește căutarea mamei […] la ceasuri de regăsire tainică. […]. A rămas tata, stejar spiritual, în ograda copilăriei, ce mă așteaptă mereu acasă, la Udești, să mă mângâie cu privirile lui calde ce îmi mai țin în loc, de fiecare dată, pașii la plecare. Da. Am avut șansa și bucuria de a călători, de a călca, la ceasuri de zi, la ceasuri de noapte și pe unde au trecut, apăsat sau în zborul cailor, marii domni ai Moldovei, Mușatini de vază. Pot spune, iată, după atâția ani, că pasiunea s-a îngemănat cu profesia de reporter, că Dumnezeu mi-a ascultat dorința de a viețui cu rost. Rost în șuvoi de speranță, în albia de sensibilitate. Sensibilitate ce aduce la porțile sufletului încă o întrebare… Cât am reușit oare să fac până acum?…” („Dincolo de unde vin”, din volumul „Bucovina, icoană spre cer”) A venit pe lume la data de 24 martie 1953: „În acea zi/ s-au revărsat/ în noian de/ frumusețe/ bucurie și zîmbete”. Ca un vestitor al primăverii… ce avea să lumineze și să împlinească viața părinților săi, ca o pasăre rară, mult-așteptată pentru a împlini un destin – „Primăvara / alerga cu / o nouă viață / în coș” („Viață”). Primăvara străbate universul pentru a vesti marea bucu-rie… Se împlinesc pe 16 mai 2009 doi ani de dor de Mircea, dor nemângâiat pentru familia sa, pentru prietenii săi, pentru cei care au crezut în opera sa, pentru ascultătorii săi. Mircea Motrici – o viața care a plecat la Dumnezeu și, de acolo, din cer, contemplă cu drag icoana sa de suflet: Bucovina. Prof. TEODORA MORARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: