Festivalul „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, ediția a XIV-a

Stropi de ploaie la rădăcinile literaturii

La Suceava și Udești, în zilele de 1 și 2 mai, a avut loc cea de-a XIV-a ediție a Festivalului național de literatură “Eusebiu Camilar – Magda Isanos”. Cu promisiunea că în zilele ce vor urma vom mai relata crâmpeie din această manifestare – organizată de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural “Bucovina” Suceava (secția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava), Societatea Scriitorilor Bucovineni, cotidianul “Crai nou” Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Cultural “Unirea sub Oadeci” Udești, Biblioteca Comunală “Constantin Ștefuriuc” Udești, Primăria comunei Udești – transcriem în cele ce urmează numele laureaților acestei ediții.
 

Nume ce au fost rostite mai târziu ca la alte ediții (concurenții fiind cam ținuți cu sufletul la gură), pe scena Căminului Cultural “Mircea Motrici” din Udești, într-un cadru, firește, festiv. Pe scenă s-au aflat directorul festivalului, poeta Carment Veronica Steiciuc, primarul comunei, Săvel Botezatu, directorul Centrului Cultural “Bucovina”, Petru Horvath, președintele juriului, Mircea A. Diaconu, și parte dintre membrii acestuia. Iar în sală, laureații, organizatori (n-a lipsit Călin Brăteanu, șeful Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale) numeroși invitați (o surpriză?: deputatul Cătălin Nechifor) – printre care invitata specială a ediției din acest an, poeta Carolina Ilica – oameni ai locului, cu staturi (culturale) diferite, dar cu toții deosebit de încântați de a lua parte la manifestare. Așadar, juriul (Mircea A. Diaconu – președinte; secțiunea Proză și secțiunea Reportaj literar: Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Marcel Mureșeanu – membri; secțiunea Poezie: George Vulturescu, Gellu Dorian, L.D. Clement – membri) a decis acordarea următoarelor premii: Secțiunea proză: MARELE PREMIU „EUSEBIU CAMILAR” și Premiul revis-tei BUCOVINA LITERARĂ Suceava: Emil Iliescu – Chitila, Ilfov; Premiul I și Premiul revistei ATENEU Bacău: Mihaela Dordea – București; Premiul II și Premiul revistei ORAȘUL, Cluj-Napoca: Lorena Păvălan Stuparu – București; Premiul III: Adrian Păpăruz – Zărnești, Brașov; Secțiunea poezie MARELE PREMIU “MAGDA ISANOS” și Premiul revistei CONVORBIRI LITERARE Iași: Irina Roxana Georgescu – Medgidia, Constanța; PREMIUL “CONSTANTIN ȘTEFURIUC”, acordat de coti-dianul CRAI NOU Suceava, și Premiul revistei HYPERION Botoșani: Daniel Frîncu – Brașov; Premiul I și Premiul revistei TIMPUL, Iași: Diana Lorena Țugui – Giurgiu; Premiul II și Premiul revistei POESIS, Satu Mare: Alexandra Emilia Bucur – București; Premiul III și Premiul revistei STEAUA, Cluj-Napoca: Andreea Mihalcea – Ploiești; Premiul revistei PORTO FRANCO, Galați: Daniel Bratu – Iași; Premiul revistei PLUMB, Bacău: – Vlad Ionuț Sibechi – Boroaia, Suceava; Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ, Iași: Andreea Felciuc – Vatra Dornei, Suceava; Premiul revistei CITADE-LA, Satu Mare: George Alexandru Serediuc – Suceava; Premiul revistei JUNIMEA STUDENȚEASCĂ Iași: Roxana Diana Baltaru – Suceava; Premiul revistei electronice NordLitera (www. nordlitera.ro), Suceava: Afrodita Filomela Popescu – Călărași; Secțiunea REPORTAJ LITERAR: MARELE PREMIU “MIRCEA MOTRICI” și Premiul revistei CITADELA, Satu Mare: Daniel Bratu – Iași; Premiul I – Floarea Cărbune – Constanța; Premiul II – Doru Emanuel Iconar – Cluj-Napoca; Premiul III – Jenica Romanică – Vatra Dornei, Suceava. În obișnuita fotografie de grup făcută în fața Casei memoriale “Eusebiu Camilar” din Udești îi puteți vedea pe laureații care au participat la manifestare (din păcate, deținătorul Premiului “Constantin Ștefuriuc” s-a numărat printre absenți, aflat fiind la studii, în Belgia), iar alături de ei directorul festivalului, poeta Carmen Veronica Steiciuc, prof. univ. dr. Vasile Spiridon, membru al juriului, cercetătorul Liviu Papuc (care a acordat un premiu din partea periodicului cultural “Revista Română” din Iași; la manifestare a participat și prozatorul Constantin Arcu, cu un premiu din partea revistei ieșene “Timpul”), de asemenea prozatorii Constantin Blănaru (acum venind de la Câmpulung Moldovenesc) și Constantin T. Ciubotaru, udeștean de Roșiori de Vede. Pentru a elimina eventualele confuzii, juniorul din imagine nu este cel mai tânăr laureat, Doru Emanuel (de numai 14 ani, absent de la premiere), ci Păpăruz jr., alături de tatăl său, care revin, de altfel, în județul nostru. „Cap de afiș”: Carolina Ilica …Înainte de a se ajunge aici, vineri, la Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, a avut loc (timp de aproximativ 3 ceasuri) deschiderea oficială a festivalului, ce a avut-o ca protagonistă pe poeta Carolina Ilica, prezentată publicului de prozatoarea și traducătoarea Doina Cernica. Poeta Carolina Ilica a prilejuit (și cu trei prezentări de carte) un spectacol cultural unic, dens, de neuitat, demn de un “cap de afiș”, așa cum a prezentat-o colega noastră Doina Cernica, cea care, printre altele, a spus: “Nu știu dacă putem să adunăm pe degetele de la o mână numele de mari poete din România de astăzi, dar, dacă le-am aduna, Ca-rolina Ilica este una dintre ele”. Spectacolul a continuat, în aceeași notă, gravă, profundă, cu prezentarea a două cărți semnate Gellu Dorian (au vorbit despre cărți și autor universitarii Vasile Spiridon și Mircea A. Diaconu) și cu un respiro prilejuit de udeșteanul “măritat” în Teleorman Constantin T. Ciubotaru, cu a sa primă carte editată la Suceava (din 14, dacă am reținut bine): “Folklor despre Defuncții puterii Sau… invers!” (prezentată de prof. Constantin Blănaru). Și despre aceste momente vă vom mai scrie… Cerurile deschise fiind… Ploaia de sâmbătă a făcut să nu ne încumetăm să urcăm de la început în cimitirul Udeștiului, pentru cuvenita pomenire – intrată în tradiția redacției “Crai nou” – a celui care a fost poetul și ziaristul Constantin Ștefuriuc. După ce toți oaspeții festivalului au fost primiți (cu inimă largă, cu plăcinte și cafea) în sediul Primăriei Udești (cât să se mai cunoască om cu om – dacă nu se vor fi cunoscut unii până atunci –, cât să-și mai tragă sufletul drumeții, cât să mai aruncăm, de la căldură, câte un ochi spre cerul posomorât), ne hotărârăm (și tot cu brațe deschise am fost primiți) să adăstăm în biserica din centrul comunei care, de îndată, deveni neîncăpătoare. Într-o vreme în care cerurile sunt încă deschise, vor fi fost aproape de sufletele tuturor celor care ne-am aflat acolo și sufletele celor care între noi au fost Constantin (Ștefuriuc) și Mircea (Motrici). O prea-frumoasă și de gânduri mișcătoare slujbă ținură trei preoți – pr. Mihai Fădur și George Fădur din Udești, pr. Cernea din Știrbăț –, iar cu toții ce s-au aflat acolo și-au luat grija de a-și aminti de Constantin și de Mircea (cât și de cărțile lor) oricând peste an. Pe urmă, cerul s-a îmbunat (se putea altfel?), atât cât să ne dea voie să urcăm în cimitir, să aprindem câte o lumânare și la mormintele lor… Spre seară aveam să pășim, unii dintre noi, la invitația doamnei Rozalia, în casa în care s-a ivit pe lume Mircea Motrici și care (două odăi, cel puțin), de la sfârșitul acestei săptămâni, îi va purta numele și în chip, cumva, oficial, în calitate de “casă memorială”. O casă memorială ce nu este și nu va fi, desigur, ca altele. Fiindcă o găsim plină de viață. Fiindcă tatăl lui Mircea, nonagenar, așteaptă, smerit și îngândurat, musafiri triști. Fiindcă Rozalia, privind către lucrurile-i rânduite în odăi, povestește despre Mircea ca și cum încă ar fi. Pentru că, în grajd, un vițel abia așteaptă să fugă pe imaș, iar o hoață de mâță albă abia așteaptă să fure din bucatele întinse pe prispă…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: