Un bătrân de 82 de ani a murit în propria casă cuprinsă de flăcări

 

Două autospeciale și un modul SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Suceava au fost detașate duminică, în jurul orei 16, la Lipoveni (comuna Mitocu Dragomirnei), pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Ilie S., de 82 de ani, din localitate. Din păcate, militarii și paramedicii n-au mai putut face nimic pentru proprietarul, care, la sosirea lor, era deja decedat, fiind scos din casă de către vecinii săi. Incendiul se manifesta în came-ra de zi, unde ardeau mobilierul și materiale textile, existând pericolul de propagare la întreg imobilul și la adăpostul de animale. Incendiul a fost lichidat la ora 18.15. Au ars mobilierul, materiale textile și bunuri de uz casnic aflate în camera de zi și s-au degradat planșeul casei și pereții portanți. Din primele cercetări, a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură (construită din cărămidă). Pompierii au salvat casa de locuit și adăpostul de animale, în valoare de 10.000 de lei. În cauză, a fost deschisă de către procurori o anchetă, însă nu există până în prezent suspiciuni de comitere a vreunei fapte de natură penală. S-a stabilit că bătrânul a murit intoxicat cu monoxid de carbon.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI