Șeful administrației locale a ținut să precizeze că zona indus-trială a municipiului a falimentat din cauză că a fost gândită prost, energofag, și nu a putut supraviețui competiției de pe piață. „E o problemă de sistem”, a spus Lungu. El a apreciat însă că aceas-tă situație va fi reglată de piață și a subliniat că acum Suceava a redevenit un centru al comerțului, făcând referire la centrele comerciale deschise în fosta zonă industrială a municipiului. Totodată, primarul Ion Lungu a mai evidențiat că orice inițiativă ce implică administrația locală va trebui să aibă acceptul PD-L, care deține atât majoritatea în CL Suceava, cât și conducerea executivă a Primăriei. Pe de altă parte, consilierul local PSD Ovidiu Donțu a declarat într-o conferință de presă că inițiativa sa privind alocarea de teren pentru o nouă zonă industrială a municipiului este susținută de 10000 de suceveni printre care și mai multe personalități locale. El i-a propus edilului-șef sucevean să unească, într-un proiect comun, înființarea zonei de tip metropolitan, pe care a inițiat-o municipalitatea, cu inițiativa sa de înființare a unei noi zone industriale, arătând că aceasta se va adresa unui areal ce are aproximativ 200.000 de locuitori.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, consideră că inițiativa consilierului local PSD Ovidiu Donțu, de înființare a unei noi zone industriale în Suceava, este ruptă de ideologia partidului din care provine. Lungu a arătat ieri, într-o conferință de presă, că municipalitatea suceveană nu are cum să aloce teren pentru înființarea unei noi zone industriale, explicând că este nevoie de 600 de hectare de teren ce trebuie retrocedate în baza Legii 247/2005.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii