Serviciu permanent de ambulanță în Burdujeni

La sediul din cartierul Burdujeni al Primăriei Suceava va fi înființat un serviciu permanent de ambulanță. Potrivit șefului municipalității, Ion Lungu, în urma unei asocieri dintre Serviciul Județean de Ambulanță și primărie, executivul a pus la dispoziția ambulanțierilor, gratuit, un spațiu pentru un cabinet medical și o sală de așteptare.
 

Punctul de urgențe sanitare ar urma să fie deschis pacienților începând cu luna decembrie, 24 de ore din 24. Acesta va deservi cartierul Burdujeni și zonele limitrofe, primarul remarcând utilitatea acestuia mai ales în perioadele de vârf, când traficul este aglomerat. „În Suceava, la anumite ore, traficul este foarte intens, pierzându-se timp prețios la intervenții”, a reliefat edilul-șef. El a anunțat că, în intervalul orar 8 – 20, serviciul va fi asigurat de o echipă formată dintr-un medic, un asistent și un ambulanțier, iar pe timpul nopții, doar de un asistent și un ambulanțier.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI