Computerul tomograf al Spitalului Județean este asaltat de solicitări

Deși funcționează din plin doar de la începutul acestei săptămâni, computerul tomograf (CT) de la Spitalul Județean Suceava este foarte solicitat de persoane care vor tomografii contra cost, fără să aibă recomandarea medicului.
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Tiberiu Brădățan, au fost “chiar și presiuni asupra medicilor radiologi să efectueze tomografii contra cost”, fără ca solicitantul să prezinte o evaluare medicală a medicului de familie sau a unui specialist. În această situație, medicul radiolog Anca Girigan, care lucrează la CT, a ținut să facă precizări în legătură cu pericolul pe care-l prezintă expunerea nemotivată la tomografie: “Consider că pentru populația suceveană este foarte important să cunoască că exploatarea tomografică reprezintă cea mai invazivă (iradiantă) formă de investigație radiologică. Efectuată fără discernământ, poate avea efecte negative importante asupra organismului uman, rezultate din scăderea capacității de apărare, sub acțiunea nocivă a razelor X. Din acest motiv, este indicat ca această investigație să fie precedată de analize de rutină și alte tipuri de examinări, și doar în cele din urmă să fie efectuată, nu-mai la indicația medicului. Pacientul sau familia se va prezenta cu biletul de trimitere parafat de medic și cu analizele efectuate”. În prezent, de serviciile CT beneficiază Urgențele și pacienții internați în spital, nefiind stabilit încă un preț pentru persoanele neasigurate sau cele asigurate, care vin dinafară. Dr. Brădățan a precizat că s-a solicitat departamentului economic să efectueze un studiu de piață, urmărind prețurile percepute la nivelul țării, pentru a se stabili un cost. Purtătorul de cuvânt a mai informat că “s-au făcut demersuri către Autoritatea de Sănătate Publică pentru înființarea unei linii de gardă la CT, pentru ca acest serviciu să fie asigurat non-stop.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: