În urma inundațiilor

Miliarde grele sunt necesare pentru repararea școlilor afectate

    Inundațiile au deteriorat grav 5 școli, încă 20 fiind mai puțin afectate > Lista nu e completă, pentru că sunt școli din zonele calamitate ce nu au putut fi contactate > O evaluare a pagubelor făcută de IȘJ arată că este nevoie de peste 3 milioane lei pentru repararea lor

Apele revărsate abundent din cauza precipitațiilor căzute în luna iulie au lovit și școlile județului. Din fericire nu există școală luată complet de furia apelor, dar multe sunt deteriorate, cu acoperișurile căzute, podele umflate, pereți șubreziți. Aflat zilele trecute la Ulma, președintele Traian Băsescu a remarcat că a fost informat că nicio școală din județ nu a fost lovită de inundații, constatând la fața locului că realitatea e cu totul alta. Nu știm cine l-a informat pe președinte, dar știm că IȘJ a realizat și trimis ministerului de resort o situație cu școlile afectate pe 31 iulie. O alta, cu evaluarea financiară a pagubelor produse în școli, a fost înaintată ieri către MECT.

 

Școala „Ion Vicoveanu”, cea mai lovită de ape Potrivit inspectorului general-adjunct al IȘJ Suceava, prof. Daniel Hrenciuc, din cele 111 școli cu personalitate juridică existente în mediul urban al județului 3 au fost afectate de inundații, iar dintre cele 118 școli aflate în mediul rural, 23 au confirmat că sunt afectate de inundații. Dl Hrenciuc a precizat că există încă școli din zone calamitate, precum Falcău, Putna, Stul-picani, Vadu Moldovei, cu care încă nu se poate lua legătura. Puternic afectate sunt cinci unități de învățământ, cea mai lovită de ape fiind Școala Nr. 1 “Ion Vicoveanu”, din Vicovu de Jos, astfel că ajutorul financiar de 20.000 lei primit de la IȘJ Gorj a fost direcționat acolo, a informat dl Daniel Hrenciuc. Celelalte patru unități sunt Grădinița Nr. 1 din Vicovu de Sus, SAM “Dimitrie Onciul” din Straja, Școala cu Clasele I-IV Sadău-Brodina și Școala cu Clasele I-IV Nisipitu-Ulma. La Școala de la Bivolărie, acoperișul a fost spart, sălile de clasă inundate, la fel și curtea școlii, iar insta-lația electrică a fost distrusă, pentru reparații fiind necesari 250.000 de lei, conform es-timărilor IȘJ. La Grădinița Nr. 1 din Vicovu de Jos, acoperi-șul de tablă a fost smuls pur și simplu de furtună, repara-rea lui necesitând 200.000 lei. Încă 250.000 de lei sunt ne-cesari pentru reparațiile de la Școala de Arte și Meserii “Dimitrie Onciul” din Straja, iar alți 150.000 pentru cea de la Sadău, comuna Brodina. A-ceasta din urmă și Școala de la Nisipitu au fost cuprinse de ape mai sus de înălțimea ferestrelor, la Nisipitu (unde s-a realizat fotografia din pag.1) fiind evaluate pagubele la 100.000 lei. Alte 10 școli din județ au fost inundate, având acoperișul deteriorat, săli de clasă, grupuri sanitare și cabinete inundate, coșuri de fum și tavane prăbușite, garduri și trotuare de acces de asemenea distruse. Este vorba de SAM din Baia, SAM Marginea, grupurile școlare “Tomșa Vodă” Siret, “Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni și “Oltea Doamna” din Dolhasca, școlile generale din Hârtop, Capu Câmpului, Ciocănești, Mitocu Dragomirnei, nr. 3 Marginea, care ar avea nevoie de 1.150.000 lei. La școlile din Corocăiești, Bivolărie, SAM Rotunda, Grupul Școlar Cajvana și SAM Râșca apa încă colcăie sub podele. În alte 5 școli, și anume SAM Pleșești, Școala Za-harești, Colegiul Național “Petru Rareș”, Baineț și SAM Bănești, apa se infiltrează prin acoperișuri, din cauza spărturilor produse de ploi. Pentru toate cele 10 școli menționate mai sus ar fi nevoie de 1,2 milioane lei, suma totală necesară pentru remedierea pagubelor fiind de 3.300.000 lei. În afară de IȘJ Gorj, și grupul de firme E.ON Moldova și-a exprimat intenția de a aloca 500.000 de euro pentru repararea unor școli deteriorate de inundații, din Botoșani și Suceava. E.ON Gaz a solicitat IȘJ lista cu școlile afectate, urmând să doneze sume de bani pentru reconstrucție. Școala va începe, totuși, în condiții normale, promite IȘJ Cu toate aceste probleme, dl Hrenciuc a declarat ieri că până la începerea anului școlar aceste școli vor fi reparate și renovate. “Eu zic că anul acesta se va începe în condiții normale”, a promis dl Hrenciuc. În această perioadă se desfășoară și procedura de autorizare sanitară a unităților de învățământ. Dl Hrenciuc a mai informat că din cele 943 unități din județ, acestea incluzând școli și grădinițe, doar 230 au autorizație sanitară de funcționare, la această oră. Astfel, sunt autorizate 265 din cele 479 școli și 22% din cele 464 grădinițe. “Situația e provizorie în acest moment, până la toamnă vor mai obține și alte unități, având în vedere că unele școli vor fi date în folosință până la începutul anului școlar”, a spus dl Hrenciuc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI