Gestul fotbaliștilor nu a picat prea bine conducerii clubului, care anunță sanc-țiuni pentru inițiatorii revol-tei. „Cei care au intrat în grevă vor fi amendați, întru-cât cerințele lor nu sunt înte-meiate. Suntem cu salariile la zi, iar următoarele rate contractuale vor fi achitate, conform graficului, în luna august”, a precizat directorul sportiv Dan Dăscălescu. În ciuda situației ten-sionate, Juventus Fălticeni își va continua seria meciu-rilor de verificare cu un ami-cal în compania formației Rapid CFR Suceava, întâl-nirea fiind programată cu începere de la ora 17, pe terenul „1 Mai” din cartierul Ițcani. Elevii lui Ovidiu Murariu vor debuta în competițiile oficiale miercuri, când vor întâlni în deplasare echipa Eco Luceafărul Botoșani, într-un joc contând pentru turul I al Cupei României.
Juventus Fălticeni
Deși până la startul competițiilor oficiale au mai rămas doar cinci zile, atmosfera din sânul grupării Juventus Fălticeni nu este una tocmai calmă, după ce o parte din jucători au refuzat să se prezinte la ultimele antrenamentele invocând neachitarea unor drepturi salariale.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii