După (aproape) o lună de telefotbal, matadorii lui moș Aragonez, dezlănțuind „furia roșie” au devenit, previzibil și merituos, campionii Europei. Mereu favorită, mereu abonată la trofee, împotmolindu-se inexplicabil, Spania, în fine, a ieșit dintr-o lungă secetă (să tot fie vreo 44 de ani) și ne-a dăruit bucuria jocului.
Într-o vreme a fotbalului tacticizat, sărac, scrâșnit, dezinvolții elevi ai septuagenarului impun fotbalul iberic – glăsuiește bunicul Luis, deja înrolat la turci – ca model. N-ar fi rău să revină în prim-plan fotbalul-spectacol. Pentru asta, în primul rând, îți trebuie „marfă”. Noi cum stăm? Nimerind în grupa morții (sau, mai bine zis, în „grupa morților”, cum se amuza Olăroiu), am tras o sperietură, înfricoșați și complexați de grandoarea firmelor. Și ne-am pricopsit cu o zestre la care, totuși, nu speram, în pofida tonului euforic prin care unii acontaseră deja titlul: două puncte, ciupite unei Franțe sleite și în fața unei Italii confuze. După lamentabilul joc cu binevoitorii batavi, euro-aventura naționalei s-a încheiat. Chixul olandez a pus capac. Băieții noștri, veseli nevoie-mare, au plecat în vacanță motivând că „atâta putem”. Statisticile rămân, inventariind pomenitele remize. Dar stilul de joc? Dar maniera (vorba cârcotașilor)? „Pițurcanii”, să recunoaștem, n-au jucat frumos. Nici n-au prea jucat. Au păcălit fotbalul visând o performanță mincinoasă. Or, șansa noastră, nimerind la un turneu final, era să facem o figură frumoasă. Oastea lui Piți s-a cantonat într-o defensivă eroică (zice-se), hotărâtă să respecte tradiția (venită dintr-o istorie suferitoare, așezați fiind „în calea răutăților”). Geaba s-a oțărât conu Dinu blamând tactica și urechind antrenorul, excesiv de prudent. Să ne amintim că în anii ’70, la Guadalajara, nea Angelo desăvârșea hulita temporizare (cu Dinu în iarba mexicană), jucând de-a latul terenului pentru a nu deranja adversarii. „Stilul ciupitativ” (cf. Gelu Negrea), jocul la alibi țin de o anume mentalitate, adânc înrădăcinată. Mai mult, filosoful clujean Andrei Marga (v. Diagnoze, Ed. Eikon, 2008) crede că stilul de joc, să luăm aminte, poate fi chiar o marcă identitară! Ca dovadă, finala vieneză de pe Ernst Happel, promițând ciocnirea a două școli de fotbal. O promisiune onorată! Triumful iberic, fără Raul ori Guti (lăsați acasă) are și o altă explicație. Tehnici, excelenți pasatori, fanteziști, spaniolii au fost acum o echipă, nu o colecție de vedete. Iar robusta Germanie, cu Angela Merkel suferind în tribune, s-a predat în fața magiei fotbalului. Noi cu ce vom rămâne? Pe site-ul C.E. figurăm cu o ratare, acel penalty irosit de Mutu. În schimb, Rusia lui Hiddink, seducătoare, s-a obrăznicit în atac, iar portocalezii lui van Basten, chiar dacă s-au dezumflat, au avut un start vijelios, îngenunchind granzii. Memoria publicului asta reține. E drept, o calificare, deși posibilă, ar fi fost nemeritată în cazul nostru. Și parcă i-am da dreptate excentricului antrenor Ioan Sdrobiș: „Suntem departe de fotbalul mare”. Trebuie, așadar, Pițurcă pus la zid? Eroarea e doar a antrenorului? Unii îi cer capul, considerându-l un antrenor „consumat”, fără anvergură, bun doar pentru calificări. Alții cred că doar el, așa acrit precum îl știm, ne poate califica, fiind salvatorul nației. Chiar dacă predă o singură lecție. Să ne amintim că la începutul noului mandat, el, garantând disciplinarea, a preluat un „lot neguvernabil”. Judecând strict prin prisma rezultatelor, turneul a fost onorabil. Dacă analizăm prestația, cu ce imagine rămânem? O masă de suporteri civilizați și exigenți, trupa tricolorilor cântând cu foc Imnul (după ce sârguincioșii fotbaliatori învățaseră, în fine, versurile!) și un fotbal sărăcuț, la ciupeală, ținând – zic analiștii – de un stil istoric. Să fie schimbarea Imnului soluția? Nici pomeneală. După cum nu „lumea” e de vină că naționala a fost făcută „varză” (zice Goe al nostru, adicătelea suceveanul Goian), taxată taman pentru ceea ce nu a reușit zgârcindu-se la spectacol. Dar exagerările (într-un sens ori altul) țin de firea noastră și ușurința de a lipi etichete e un nărav vechi. Așa că Piți „a progresat doar la barbut” (zice V. Anghel, un fost președinte dinamovist scos de la naftalină, în răzbel cu eternul Mitică), „selecția a fost proastă” (tună și Balaci, neîntrebat); în schimb, austriecii și elvețienii și-au recâștigat liniștea, ocupându-se de tonele de gunoaie-suvenir de la acest turneu. Iar bunicuțul Aragonez are Spania la picioare. Și poate pleca spre Fenerbahce. Invincibila Armada și-a făcut cu brio datoria…
Comentarii