Omul fără bani miroase a prost

În toptanul de absurdități venite de sus, încă una a fost legiferată în România. Pușcăriașii analfabeți ai patriei, indiferent de fapta comisă, primesc, în baza unei norme guvernamentale care ar face până și cele mai evoluate societăți europene să facă uz de sfânta și ancestrala teslă, câte 5 milioane de lei vechi, lunar, dacă se pun cu burta pe carte și se înscriu la școală, în penitenciar. Alfabetul, scrierea, citirea, adunarea, scăderea (ultimele două operațiuni au caracter redundant, ele fiind primele pe care le învață locatarii celulelor cu gratii atunci când poposesc la „facultate” și primesc un spor de pedeapsă, respectiv o reducere a acesteia), tot ce n-au apucat să învețe de mici în libertate, li se deschid promițător și altruist în față, pentru a deveni, prin cunoaștere, prin instrucție, mai buni. Omul fără carte, par a zice iluminații noștri guvernanți, e prost, dar și mai prost e omul fără bani. Just – must, și cine i-ar contrazice?
 

Mugur GEU

Așadar, cu ce nu câștigă un profesor abia ieșit de pe băncile universitare, cu 17 ani de școală și coate tocite pe scândura lor ingrată, dar aduce binișor cu salariul unui medic stagiar în România și se apropie de venitul unui inginer care vinde chiloți în Bazar, ca să nu mai vorbim de marea majoritate a sclavilor moderni ce muncesc la patron, este plătit un infractor, pe lună, doar pentru că n-are carte. Știți de-acuma, bănuim, de ce miniștrii, parlamentarii și toți îmbuibații naționali au salarii enorme: nu le-a plăcut cartea… Omul fără bani miroase a prost.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: