Decalogul ontologic al literaturii Bucovinei.

Ipoteză de lucru: Bucovina, poemă polimorfă a însingurării

Operând cu minuțiozitate de chirurg pe „cordul deschis” al literaturii române din Bucovina (vom subînțelege în acest concept spațiul integral al Bucovinei istorice, Nordul și Sudul împreună ale acesteia), este necesară și vitală, ca etapă obligatorie a oricărei analize sectoriale, identificarea atributelor esențiale ale literaturii bucovinene, a mărcilor de identificare ontologică ale acesteia.
 

O simplă reducție la esențial dictează următoarele ipoteze de lucru pentru o viitoare „fișă ontologică” a literaturii bucovinene: – literatura din Bucovina se arată a fi un spațiu multietnic și multicultural, o diversitate a Eurilor literare și a fizionomiilor etnice și culturale, o polifonie a culturii, generată de polimorfismul etnic al regiunii (manifest mai pregnant în Nord); – regiunea rămâne și astăzi un spațiu disputat cultural, iar „gâlceava proprietății culturale asupra Bucovinei” provoacă nevroze și nervi care țin atent și viu „trupul” literaturii din Bucovina; – ne încăpățânăm să vedem în regiunea Bucovina un „spațiu de periferie”, adăugând imediat că subscriem tuturor conotațiilor culturale esențiale/vitale ale acestui concept, pe întreaga sa arie semantică (de la conotațiile pozitive, legate de funcția organelor periferice într-un întreg la cele negative, legate de frustrările și marginalitatea actorilor culturali ai spațiului de referință); – Bucovina rămâne prin excelență un spațiu nordic (,,nordul extrem al culturii române”, numeam cândva Bucovina într-un eseu), iar literatura ei pare a împrumuta fără rezerve toate mărcile definitorii ale Nordului (răceala și severitatea, morga aristocratică, detașarea și frigul etc); – literatura/cultura bucovineană ne apar ca un spațiu contradictoriu, polemic și conflictual – e suficient să amintim numai stranietatea de a „împăca” în sine două axe culturale și ontologice opuse și în veșnică ceartă cu Altul – rigoarea austriacă versus spontaneitatea/impredictibilitatea/joaca neaoș-româneas-că; în esență, cele două axe cultural-ontologice, predispoziția pentru construcție culturală solidă și academică și, respectiv, predispoziția pentru superficial, oralitate și metaforă, par a-și fi rezolvat, în prezent, problema istorică a conviețuirii, iar cultura bucovineană a dizolvat contrarietățile într-un amestec cultural propriu, cu elemente constitutive recognoscibile numai în ceasuri de criză existențială; – literatura bucovineană rămâne și astăzi o soluție salvatoare și miraculoasă pentru întreaga cultură română, mai ales în vremurile de restriște și criză ale acesteia (argumente de dezvoltare a acestei teze au fost propuse cu eseul menționat mai sus) – o dată la 100 de ani, soluția salvatoare a culturii române o aduce „periferia culturală”, nervul subțire și neobosit de la marginea „vederii”; – spațiul cultural bucovinean rămâne totodată unul tânăr, nemacerat de formule și dogme, dislocat din magma culturală proprie, decuplat de procese culturale europene, neomologat nici în Sud (în cultura română), nici în Est (în cea slavă), prins între două ipoteze culturale opuse, damnat la a-și petrece pe termen lung o „tinerețe culturală” pe care nu și-a dorit-o și nu și-o dorește; – ni se pare că am vedea în spațiul literar bucovinean unul deopotrivă al fugii, un spațiu în căutarea identității, a omologării, a apartenenței; este un spațiu al crizei, neașezat și neastâmpărat; – în ciuda unor lungi liste personale de individualități culturale, spațiul bucovinean este unul mai degrabă al mecanismelor colective de cultură (comunitatea, școala, cercurile culturale, cenaclurile, asociațiile culturale etc.), unul al culturii instituționalizate; – privim, în fine, Bucovina, literatura și cultura ei, ca pe un spațiu dezinhibat, liber, lejer, exotic, cu un colorit specific și pro-fund, o mixtură culturală boemă, un spațiu ușor exaltat și trist. Am identificat și vă propunem aici un Decalog al felului de a ge-nera cultură în Bucovina, un Decalog al ființei culturale a Bucovinei. Succint, sintetizând, reducând la esențial până și Decalogul ontologic al Bucovinei, am vedea în literatura acesteia o „poemă polimorfă a însingurării”. „Poemă” – întrucât din venele culturale ale artiștilor ei țâșnește sânge poetic absolut și viu, „polimorfă” pentru că „vocile” se pierd într-un creuzet cultural care distilează valori, într-un malaxor uriaș și impredictibil, care „tiranizează” boema bucovineană și, în fine, „al însingurării”, întrucât, în Bucovina, orice șoaptă culturală vie e condamnată la singurătate și exil pe termen lung. Dorin Popescu, Cernăuti, 20 mai 2008 – Simpozionul „Fenomenul bucovinean în literatura română”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: