Vicepreședintele PNL a ținut să arate că acest din urmă partid are un afișaj pe care l-a catalogat drept „ostentativ”, în condițiile în care este vorba despre milioane de bannere și afișe, lipite peste tot, „chiar și pe copaci”. Nicolai a spus, într-o conferință de presă, că PD-L a preluat primul loc în ceea ce privește cheltuirea de fonduri în campania electorală. „Afișajul PD-L este ostentativ. Multe milioane de bannere și afișe”, a explicat Norica Nicolai. „Să avem o evaluare corectă a fondurilor”, a declarat vicepreședintele PNL. Ea a mai arătat că PD-L, „în logica manipulării populației”, folosește portocaliul, culoarea Alianței D.A., în condițiile în care nu este clar care este statutul acestei alianțe în momentul de față.
Vicepreședintele PNL, Norica Nicolai, a cerut liberalilor, la Suceava, ca organizațiile PNL din țară să evalueze, pe teren, afișajul electoral al partidelor politice, în special cel al PD-L.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii