Dumnezeu a rânduit…

E botezat de preot. De preotul ce s-a numit Gh. Puha. E frate de preot. Îndemnat de preot (C. Hrehorciuc) spre tainele cele îmbelșugate ale preoției. E doctor în științe ale istoriei, via Iacobescu (pe Fondul religios ortodox-român din Bucovina). E, de ieri, soț de… străluce magistru în științele pedagogiei și educației, ce, nu mai departe de ieri, da’ de ieri, și-a susținut, briant, un doctorat în București. E…, ce să mai lungim vorba, pardon, cuvintele… E părintele SORIN-TOADER CLIPA, grăniceștan de bază (și de baștină), parohul Bisericii „Sf. Spiridon” din cartierul George Enescu Suceava, ce, în sporite căi și căutări ale spiritualului, s-a întâlnit bucuros cu vocația. Cu misiunea și menirea cea iertătoare și iluminatorie. „Biserica a apărut din dorința mai multora de a avea o biserică în zonă, n-a fost numai dorința mea, mai mulți oameni au fost… Era nevoie din mai multe motive: pastoral-misionare, în primul rând, pentru că nu s-au construit biserici aici în zonă, a fost mai greu, dar… Dumnezeu a rânduit să se poată face!”

 

Prima piatră… „Prima piatră?! Se-mplinesc șapte ani, era într-o Duminică a Floriilor când am sfințit-o, iar piatra am pus-o la 17 martie, de Sf. Alexe; într-o sâmbătă am pus piatra de temelie, 2001. Avem șapte ani… În Duminica Floriilor am sfințit capela… – 7! O cifră cu tâlc sacru!, aș băga sama… – Să speram că de-acum înainte o să terminăm și biserica pe care am început-o acu doi ani, trei ani, de când construim la ea, biserica nouă… Cât trăim, ne deranjăm unii pe alții… – De ce sunteți așa bucuros? De ce ființa dumneavoastră emană atâta bucurie?! De unde?! – Ee, trebuie să ne bucu-răm, chit că mai avem și necazuri (au mai fost și din astea și poate vor mai fi), trebuie să răzbim… Au fost încercări, că nu totdeauna po’ să ai numai… Poate dacă ai necazuri, poate ai și bucurii mai mari, după aceea… Ele balansează… Mulțumim lui Dumnezeu! Au mers lucrurile foarte bine, din toate punctele de vedere, până acuma. Și oamenii au fost înțelegători… Am mai deranjat, poate, pe unii, pe alții, dar n-avem ce face, toți ne deranjăm unii pe alții cât trăim în viața asta. Asta este, ce să faci… – La ceasul de față, pe unde suntem cu lucrările? – La nivelul geamurilor; începem să facem profilurile, zidărie la nivelul geamurilor, ajungem aproape de arce, dacă dă Dumnezeu, vara aceasta punem arcele, poate le și zidim, le turnăm în armătură ș.a.m.d. – Peste câte suflete viețuitoare păstorim…? – Câteva blocuri, nu prea multe, îs 9, 10 blocuri, în jur la vreo 300 și vreo 80 de familii, dar majoritatea sunt ba plecați, ba… Ar fi mai mulți, dar unele apartamente sunt închiriate, așa, cât am făcut noi la ultimul recensământ, sunt la 380-390 de familii, cu văduvi, cu tot… De apartamente sau de case, da’ nu putem vorbi de casă la bloc… – Trece lumea pragul bisericii?! Multă? Puțină…? – Da, da. Capela pe care-o avem e insuficientă, sau afară, cum pot oamenii, dar ei vin cu toată evlavia, n-avem probleme, mulțumim lui Dumnezeu, toate bisericile din jur îs pline după cum am văzut; și asta tot plină este, n-am făcut-o pentru noi numai, sau pentru popi – pentru burta popilor, cum spun unii!… Da, ea-i făcută pen-tru oameni, eu, dac-o să plec din lumea asta, o las altora care-or veni după noi. Numai să fie creștini, să nu fie păgâni! Asta-i important. – Tineretul… – S-apropie. Avem grădinița aproape, cu care co-laborăm, copiii de la liceu, de la Școala Generală Nr. 4… Sunt aici o grădiniță, o școală și-un liceu, alături. Avem privilegiul de-a avea ăsta de-a avea tineret, da, suntem într-o poziție… Avem școli! Cârciumi, mai puține… E liniștită, e re-trasă. E spațiu de rugăciune, de reculegere, de stare du-hovnicească, pentru că zgomotul, vacarmul ora-șului și cel al mașinilor, sigur, afectează și slujba-n biserică… Chiar dacă n-o vede lumea, mai retrasă din stradă, o găsește… – Aveți, câți anișori? – 30 și vreo 9, fac la vară… – Când a-ncolțit gândul Teologiei? – Chiar din copilărie pot să spun așa. – Teologia egal cu: Filosofie plus Dumnezeu. Ziceți-mi ceva despre teza dumneavoastră de doctorat… – O lucrare pe care am făcut-o cu mare plăcere, să zic așa. M-a pasionat subiectul, fiind o temă de istorie, și, totodată, de istorie bisericească (și, mai ales, locală) a Bucovinei. A fost interesant să cercetez în arhive documente… „Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina” – o lucrare care are în vedere toate averile mănăstirești, toate daniile voievozilor – o avere bisericească… Și sub austrieci a rămas tot avere bisericească, n-a fost distrusă de statul austriac, care a protejat proprietatea și n-a făcut abuz de ea. Au fost și niște abuzuri, ca peste tot, de altfel, din partea funcționarilor mărunți, în perioada austriacă, dar nu din partea statului, ca instituție, sau a împăratului (care reprezenta și statul, în același timp). Împăratul era protectorul bisericii și chiar a acestei averi bisericești. Protector! Patron suprem și protector! El și-a luat această titulatură pe care a păstrat-o pe toată perioada… Împăratul Vienei a vizitat Bucovina, de câteva ori… – Așa cum-așa cum Mihai Viteazul a dormit la Hanul Domnesc, lângă Casa de Cultură! – Păcat că și aici la Suceava s-au distrus o serie de biserici… A dispărut Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (sau „Maica Precista” îi spunea), distrusă de austrieci chiar la venirea lor; cercetătorii spun c-a fost pe unde-ar veni Muzeul de Naturale din Suceava, atestată de documente (unde se vorbește despre protestul târgoveților din Suceava, împotriva dărâmării ei)… – Cum ar veni, Ceaușescu n-a fost un pionier! – Nu-i un pionier, nicidecum! Austriecii s-au apucat mai din timp… Bisericile acestea au fost ortodoxe, unele din ele au căzut pradă dărâmării… – Nu s-au mai înălțat bisericii în Suceava, nicio biserică, deloc! De la Vasile Lupu, încoace, nicio biserică nu mai este înălțată… Probabil armenii să fi ridicat vreo biserică în perioada asta… Dar, din astea ortodoxe, cel puțin eu nu cunosc, nu pare să fi apărut vreo biserică. Pe când în Iași, în alte orașe s-au înălțat multe biserici… Pe timpul comuniștilor, nu s-a dărâmat nicio biserică în zona noastră, se știe; dacă în Rădăuți s-a dărâmat biserica legionară, Biserica „Sfinți Arhangheli”… Vreo cinci biserici în partea asta… După Revoluție, numărul bisericilor înălțate cred că este de ordinul sutelor… În orașe s-au construit câte 10, poate și mai mult de 10. Cel puțin în Suceava sunt vreo 10-15 biserici… Eu, dacă aș reuși să termin una… – …Nu m-apuc de multe, că viața e scurtă! Că zicea și Nichita: „Nu mă cert cu matale, că nu știu dacă mai apuc să ne împăcăm!” – Un ceva cuvințel de sporire, că tot vin ele în viteză serbările pascale! – Bucurie și sănătate, la toată lumea! Și iertare, împăciuire. Oamenii să se-mpace, să ierte din suflet. Iertarea este esențială pentru noi. Atunci ne curățim și de zgura asta a răului din noi… – S-a-nrăit lumea?! – Nu s-a-nrăit! Nu, nu s-a-nrăit. Ea trebuie să de-vină mai bună. Ea, din pă-cate, a rămas aceeași. Adi-că, nu s-a-mbunătățit prea mult… Zice că omul în-țelege, trăiește ceea ce-a înțeles din Evanghelie. Dacă a înțeles puțin, puțin exprimă. Chipul omului, omul nostru, creștinul nostru de astăzi atâta e. Măsura lui e ceea ce-a în-țeles el din Evanghelie. Asta n-o spun eu, o spune Si-mion Mehedinți, marele nostru savant, într-o carte extraordinară, pe care dumneavoastră poate ați citit-o… – !?! N-am citit cartea, dar știu ce a spus omul ăsta. Și tare îmi mai plăcu! „Toate școlile primare ar trebui să funcționeze la țară!” Cât câștig sporit ar fi pe capul nației, cât gheșeft superior! Să luăm amiiintee! La… clipa cea repede trecătoare Ne oprim cu vorba aci. Cu fapta, fiștecare după menirea, pocinogul și crucea lui de dus. Baftaă, fârtați & surate! Peste tot… E seară. Meșterii (și ce meșteri harnici și cu pricepere!) în frugal răstimp de pauză, îndeamnă, în sfială bună, la străchini cu fasole. Enoriași, rânduri-rânduri, spre spovadă și precistanie. Mă fac dus. Că doar… Preotul Clipa numai de mine n-are timp, da’ cum e un monument într-un moment de simțire bună și educație îngrijită, superioară, cheltuie din bugetul avuției sale îndestul timp cu noi. Bogdaproste! Mai dăm câte o tură prin cel sacru obiectiv, mai admirăm o dată la cât de iscusit a fost pusă piatra de la Ciumârna în temelie. Și, hotărât… Mă veselesc ales de acest omuleț cu chip molcom și norocos luminat, pururea în bucurie. Ca un copil ! Păi, nu ? Câtă vreme nu vom mai fi pruncuți – a spus-o taica Costică-Costică din Hobița – înseamnă c-am pierit de mult. Iar ca să pupăm Împărăția Tatălui, tre’ să ne dăm după chipul și asemănarea… iubitelor pughibale ! Că-n ce mă priveștee… În ce mă privește – băftos Dunitrul! – a cam dat de multișor în mintea copiilor! Da’ și-n inimioara lor. Oare doar așa să-mi pară?! Hîî… Domnul cel Bun ocrotească ce-i de ocrotit! Părintele din ceruri ne ierte ! Acum și aci. Că tot vine, vine soroc de pocăință, sporire și luminare. De, de bucurie definitivă… A notat DUMI BRAD cu negrăită pioșenie, totuși