„Am avut o discuției de principiu cu președintele clubului ieșean, Sorin Boca, imediat după partida directă. Suntem în căutarea unui junior care să ne ajute în viitoarea ediție de campionat, iar Buhuși este una dintre variantele pe care le vom lua în considerare în perioada de transferuri din vară”, a precizat președintele Cetății, Dumitru Moldovan. De partea cealaltă, antrenorul Politehnicii II Iași, Adrian Kereszy, spune că mutarea celor doi fotbaliști pe Areni ar însemna o pierdere pentru echipa sa, recunoscând totodată că transferurile nu sunt bătute în cuie. „Știubei și Buhuși ar putea fi cedați în virtutea bunelor relații existe între Politehnica și Cetatea, dar asta numai din vară. Informația m-a surprins oarecum, deoarece plecarea celor doi ar însemna o pierdere pentru echipa noastră. Știubei a cochetat în dese rânduri cu prima echipă și deține calitățile necesare unui atacant pentru a evolua la o formație de top, în timp ce Buhuși este un jucător care își va termina junioratul abia la finalul sezonului viitor, aspect ce ar avantaja o echipă de liga secundă”, a declarat Adrian Kereszy. Știubei și Buhuși se numără printre artizanii înfrângerii suferite de Cetatea Suceava, acum două etape, în Copou, primul reușind să înscrie golul victoriei pentru gruparea ieșeană. Caragea și Tomaz, primii „renegați” Prestația jalnică afișată de formația suceveană în ultima etapă nu a rămas fără repercusiuni în cadrul lotului de jucători. Astfel, la finalul întâlnirii dintre Cetatea și Rarăul, conducerea clubului de pe Areni a decis să-i excludă definitiv din lot pe atacanții Adrian Caragea și Tomaz Donizete. Motivele invocate de oficialii suceveni sunt atât slabele prestații avute de jucători în ultima perioadă, cât mai ales viața sportivă necorespunzătoare carierei de fotbalist. „Ce exemplu pot să ofere acești jucători, când stau până dimineața prin barurile din oraș și asta chiar în ziua premergătoare meciului!? Am luat această decizie de comun acord cu Marian Pană, în ciuda faptului că avem un lot restrâns de jucători”, a declarat președintele grupării de pe Areni, Dumitru Moldovan. Tomaz Donizete a reușit să adune pe parcursul actualei stagiuni 20 de partide și 4 goluri în tricoul Cetății, înțelegerea dintre atacantul brazilian și clubul de pe Areni urmând să expire în această vară. Într-o situație mult mai ingrată se află Adrian Caragea, atacantul adus sub formă de împrumut de Politehnica II Iași, bifând 8 prezențe și un singur gol sub culorile „galben-albastre”. O mână de ajutor pentru atacantul ieșean ar putea veni chiar de la fosta sa echipă, antrenorul Adrian Kereszy fiind dispus să-l reprimească în cadrul lotului din Copou. „Noi suntem gata să-l reprimim la Poli II, întrucât era un atacant care a marcat de multe ori pentru echipa ieșeană. Probabil trece printr-un moment de rătăcire, specific vârstei, fapt pentru care întâmpină și aceste probleme la Suceava”, a precizat tehnicianul celor de la Politehnica II.
Fotbal, Liga a III-a
Oficialii grupării de pe Areni au înaintat săptămână trecută primele două nume de jucători pe care îi vizează pentru un eventual transfer la Cetatea. Conducerea clubului sucevean a purtat zilele trecute discuții preliminare cu omologii lor ieșeni pentru achiziționarea jucătorilor Bogdan Știubei și Alexandru Buhuși, fotbaliști ce îmbracă în prezent tricoul formației secunde din Copou.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii