Monografia unui ținut sufletesc

Ivit din nobila viță eminesciană, la Călinești Cuparencu, Ion Cozmei este un scriitor prolific, o voce bine cunoscută în spațiul literar al Bucovinei și nu numai. Considerând a fi la modă antologia de autor sau poate din alte rațiuni, Ion Cozmei „s-a grăbit” să-și adune versurile, în special cele din perioada postdecembristă, într-o astfel de lucrare, intitulată Pacient la vama destinului (titlul volumului apărut în 1995), clădindu-și astfel o „cetate” în care arde „candela unui schit de iluzii”.
 

Bine pus pe rod, poetul pare controlat de o tensiune lirică intensă, canalizată în ver-suri precum acestea: „revin în carapacea casei mele / unde cuvintele mă atrag / ca un magnet / lucrez de la o vreme / la istoria de la origini până în prezent / a visului / crește înlăuntrul meu / un copac cu rădăcinile-n sus / de platină îi este coaja / și pline de polen frunzele / sângele meu spală zilnic / venele și arterele copa-cului nepereche / gândurile mele latente / se scurg prin rădăcini …”, fie ca „pacient la vama destinului”, fie drept călător poposind „la cumpăna satului”, fie „tâl-cuitor de semne”. Versul său este zămislit din „cuvinte atotputernice”, ceea ce l-a determinat pe A.D. Rachieru să afirme că „Ion Cozmei se va situa pe un loc fruntaș în plutonul liricilor noștri.” Seva creației sale, detectată cu migală în spații diverse, creionează o monografie a unui ținut sufletesc marcat adesea de incertitudinea vieții, într-un peisaj liric de substan-ță, pigmentat și cu unele ele-mente favorite, filtrate în ima-gini dintre cele mai neaștep-tate: „cireșul suporter”, „că-mașa de lacrimă a bobului de grâu”, „și din venin storcând nectarul” (argheziană), „cireș planetar răsărind din sudal-mă” etc. Autodefinindu-se cândva „fior călător”, Ion Cozmei ră-mâne un mesager al sensibi-lității moderne, convins fiind că de acum încolo „nici o taină nu-i va fi de nepătruns”, iar afirmația lui Constantin Cio-praga că Ion Cozmei este „de-ținător de chei magice, o voce pe portativul generației de mijloc, cu deplină maturitate în acțiune” i-a întărit și mai mult încrederea în actul crea-ției lirice. Cu toate acestea, poetul pare neliniștit de drama sa interioară, simte parcă tot mai aproape calea spre propriul exil, dar „înarmat” cu eschive, o anume formă a iro-niei până la sarcasm, încearcă să o evite pentru a rămâne (și fizic) pe puntea literară a vre-mii: „și mut ca o suferință / arunc ultima carte în joc / și las să se scurgă sângele meu în cuvinte”, speranța fiindu-i „inima din inimă / așa cum poartă ea un război atomic / pentru a mă uni / cu sinele meu.” Ion Cozmei crede, fără rezerve, în noutatea expresiei poetice, în îndrăznelile sti-listice, în originalitatea sa, uneori surprinzătoare, cu o serie de mijloace postmoder-niste, textualiste, reușind să scoată lirismul din expresivitate și sugestie, limbajul e selectat atent, iar substanța poetică este modelată discret și inteligent, ducându-ne cu gândul la ceea ce afirma Eugen Simion despre poezie ca fiind „o floare care crește în tăcerea somnului. Pentru ca lumea spiritului să poată arde înăun-tru, trebuie ca lumea dinafară să se stingă. Căci poezia nu comunică, nu exprimă direct decât ceea ce nu există.” Pacient la vama destinului însumează 312 pagini și sporește fericit zestrea spiri-tuală a Bucovinei, a genului liric, în genere, pentru că avem nevoie de poezie care să rezis-te și să placă sufletului, noi-mele acestei antologii fiind esențele, obârșiile lucrurilor și ființelor, stări de lucruri deloc potolite, prezentate într-o haină metaforică ce ține mai mult de revelație decât de ornament, poetul stăpânind o tehnică a versului aproape impecabilă. Descoperim în a-ceastă carte un Ion Cozmei le-gitimat parcă să dea socoteală lumii pentru faptele sale: „Aș-tept ecoul crud al realității / să-mi spintece cuvintele la vamă, / Iar eu în fața lumii să dau seamă, / Pe drumul re-găsit al libertății / Viața conjugându-se cu moartea / Să ardă ne-ncetat zidindu-mi Cartea.” Până atunci așteptăm „marea sa carte”, mângâiată de „sufletul de lumină al cire-șului”, pentru că poetul e în stare să găsească acel cuvânt „care să dinamiteze totul”. Antologia se bucură de o consistentă prefață semnată de criticul literar Ioan Holban și de referințe critice (selec-tiv) ale unor nume importante din literatura română contem-porană, care apreciază poezia lui Ion Cozmei „pusă mereu în relația cu Sacrul (…) cu o frazare mereu sub semnul divi-nității” (Constantin Ciopraga). În fine, coperta semnată de artistul plastic Radu Bercea rotunjește metaforic (prin arborele vieții) o apariție editorială de referință. EMIL SIMION

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: