Memoria ca un fir de lumină

O poezie solară, asemeni luminozității mistice din porțile maramureșene, asemeni luminii arzânde din colacul rumenit, abia scos de țăranca preocupătă de cele ale casei, din cuptorul dogorind, solaritate care o urmărește, clipă de clipă, pe autoare, scrie Maria-Elena Cușnir și în această ultimă apariție editorială, Poeme pe-un fir de lumină, Editura Junimea, Iași, 2008. Este o poezie a luminii curate, din zori de zi, lumină purificată de lacrima de rouă a unui copil care mușcă încet cu privirea din linia orizontului.
 

Poeme pe-un fir de lumină este cartea de maturitate a unui autor stăpân pe mijloacele sale, o carte care explică, dar și justifică, multe din preocupările lirice ale celui care vine în întâmplinarea cititorului, cu sufletul deschis și sincer.,,Credeai în pădurile de la răspântii/ mereu proaspete”, când iată ce spune autoarea: „Ce adâncă a rămas aminti-rea / Parfumului de liliac”. Există în aceste versuri, ca de fapt în foarte multele versuri de împlinită frumusețe din această carte, o anume re-în-toarcere în timp, o re-întoar-cere în lumea micilor întâm-plări care, deodată, în ochii memoriei devin adevărate furtuni și numai pentru că se aud cum: ,,Departe, undeva, zilele / Cad una câte una / Învinse de propriile umbre / când”, tainic: ,,Lumina înver-zește în cuvânt / Pe asfințitul viu dintre noi”. O anume fragilitate bine temperată, to-tuși, își pune din plin ampren-ta pe poeziile doamnei Maria-Elena Cușnir, o fragilitate care împlinește un destin poetic și nu îi îngreunează drumul. Autoarea simte cum: ,,tim-pul / se-nvrednicește / Să-n-florească pentru tine” , cu delicatețe, într-un exces de confesiune pe care o rupe din-tre gânduri cu gestul frângerii pâinii, pâine care prin cuvânt devine artos, devine ritual prin îndemnul: /Să te ridici și să săruți icoanele / deși este con-vinsă că e prea devreme pentru săvârșirea acestui gers sacru. Acest devreme este și o che-mare spre purificare și spre damnare pentru a înțelege gestul frângerii pâinii sacre ce se transformă la autoare în cuvânt și în iubirea de dincolo de cuvânt. Neliniștea se produce în: ,,Vârtejul vorbelor mincinoase”, cum spune autoarea, atunci când se află: ,,naufragiată între valurile apelor”, ape care nu sunt altceva decât multiplele sale trăiri poetice. Poezia Mariei-Elena Cușnir rămâne una a ritualului, a cercetării primului impuls, a micilor provocări spre cer-cetarea în memorie a fragmen-telor de trăire, adesea minoră, dar cu atâtea legături și cono-tații în timp, o poezie, de fapt, a unei călătorii, prin memorie, spre arhetipal, spre calea ini-țierii primare. Pentru autoare, ,,visul și gândul/ înțepenesc în memoria uitării”, în lunga așteptare a împlinirii. Toate iluziile și așteptările răbuf-nesc în orele de așteptare și nesomn, se rostogolesc, cu-prinzând-o cu mâinile împli-nirilor ca într-un vârtej. Fie că se exprimă explicân-du-se: Mereu lângă mireas-ma albă a amintirilor, cum reiese din primul capitol al căr-ții, în Dimensiunea silabe-lor (cap.II), Prin marile a-dâncuri ale sufletului (cap.III), Pe retina nopții (cap. IV) se vor auzi mereu și mereu Ecouri subterane (cap.V), ecouri ce nu sunt alt-ceva decât cealaltă viață a autoarei, viață din tunelul timpului care nu este altceva decât un conglomerat de a-mintiri. Este un fel de recurs la memorie, recurs la o me-morie adeseori îndepărtată, dar și de multe ori proaspătă, însă bine strunită. Dar Maria-Elena Cușnir este și o fină ob-servatoare a realității, adese-ori, bulversantă. Ca și în cele-lalte cărți ale sale, citadinul își ocupă un loc special, un loc provocator de multiple stări. Orologiile târgului, căci oro-logiile sunt ca o adevărată obsesie, poate și pentru că sunt, cum am spune, călăul de nisip care ne ține mereu companie, amintind de Bacovia și ca tonalitate, dar și ca modalitate de a scrie poemul: ,,bat / spintecând tăcerile / chiar dacă: aerul e tot mai închis și amar, de susurul zidurilor umede”. Acest citadinism greu asimilat de autoa-re este primit cu greutate, drept jertfire de sine: ,,Prin ușa întredeschisă a filelor când aprind mai bine opaițul, să deslușesc înțelesuri ce n-au prins rod”, cum se va confesa într-un poem în proză, de pe coperta a patra. Cu această carte, Maria- Elena Cușnir se impune în peisajul liric drept o voce distinctă din acest Nord liric, Nord pe care îl cla-mează, îl visează, îl trăiește, intens, în multe din poemele sale. Poeme pe-un fir de lumină este cartea unui autor care este tot mai mult preocu-pat de trecerea timpului, de rănile pe care le lasă această trecere, în suflet și mai ales preocupat de pansamentul ce se poate aplica pentru remedi-erea acestor suferințe. Balsa-mul de lumină și de metaforă propus de Maria-Elena Cușnir este benefic și pentru autoare, dar și pentru cititorul care me-reu se regăsește în poeziile sale. EMILIAN MARCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: