Evenimentul a avut loc la hotelul Best Western – Club de Munte și a fost precedat de inaugurarea fabricii de brânzeturi pe care dl Niță a construit-o împreună cu un asociat, prin Programul „Fermierul”, lansat de ministrul agriculturii Gheorghe Flutur. Senatorul a cerut humorenilor să-l voteze pe dl Niță pentru că acesta are un program ambițios de dezvoltare a orașului. „Mă bucur să constat că Humorul a început să se miște economic destul de bine, dar noi vrem mai mult și cred că Gura Humorului și județul Suceava merită mai mult”, a spus dl Flutur. Domnia sa a lansat la Humor și unul din proiectele pe care dorește să le realizeze în calitate de viitor președinte al Consiliului Județean Suceava și care vizează direct orașul: „Humorul – orașul mănăstirilor”. PD-L dorește prin acest proiect transformarea orașului într-o „capitală a turismului ecumenic, a turismului cultural și religios”. Cu o idee oarecum asemănătoare a venit în urmă cu aproximativ un an fostul consilier județean Dan Cadariu. La rândul său, candidatul PD-L, dl Gheorghe Niță, a ținut să precizeze că nu a mai fost membru al vreunui partid politic, nici măcar al PCR, și a promis humorenilor că, dacă îi vor da votul, „orașul va înflori din toate punctele de vedere”. Interesant a fost și sloganul lansat de domnia sa: „De la brânzărie, în Primărie / Un primar cu modestie”. Lupta la Gura Humorului va fi printre cele mai aprige și din cauză că pentru PNL va can-dida actualul primar, dl Marius Ursaciuc, cotat bine în sondajele de opinie.
Orașul Gura Humorului va avea parte în această vară de o „bătălie electorală” pe cinste între PNL și PD-L. Președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur (care locuiește în Gura Humorului) a lansat sâmbătă candidatul acestui partid la funcția de primar al orașului Gura Humorului, în persoana omului de afaceri din localitate Gheorghe Niță.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii