Aș uda cu lacrimile mele…

Auz, iară, că Gabriel García Márquez, colosul scrib columbian, celebrul părinte al Veacului de singurătate (de unde i s-a tras și Nobelul pt. Litere), din motive de… cancer limfatic, s-a retras din viața publică. Boala s-a agravat nemilos! Drept consecință, a trimis o scrisoare de rămas bun prietenilor, cititorilor și admiratorilor lui, câtă frunză-câtă iarbă… Noi am publicat vreo jumătate din scrisoarea cu pricina, de vreo două ori. Astăzi, prietene, ai la îndemână ediția îmbunătățită, adusă la zi…
 

Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață… Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru cea valorează, ci pentru ceea ce semnifică. Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că, pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem 60 de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghe-țată cu ciocolată! Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu, dacă aș avea inimă, aș grava ura mea peste gheață și aș aștepta până soarele răsare… Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul petalelor… Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață… N-aș lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste. Oamenilor le-aș demons-tra cât se înșeală crezând că nu se mai pot îndrăgosti când îmbătrânesc, neștiind că îm-bătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să în-vețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am în-vățat de la voi, oameni! Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învă-țat că atunci când un nou năs-cut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pt. totdeauna. Am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că-mi vor sluji, deoarece atunci când o să fiu băgat în sicriu înseamnă că am murit. Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea ascult o dată și încă o dată, până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi. Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc și că niciodată nu te voi uita. Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, că dacă ziua de mâine nu va nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat… Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi… Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine… (a transcris Dumi Brad) P.S. Asta a fost scrisoarea… definitivă (ultimul cuvânt), mulțumesc profesoarelor care mi-au trimis-o și mie… Și, musai… Binecuvântare tuturor copiilor lumii! (d. b.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: