Mănăstirea Bogdănești, istorie și contemporaneitate

Începuturile Mănăstirii Bogdănești se situează în jurul anului 1363, când Voievodul Bogdan I Întemeietorul, împreună cu Maria, doamna sa, zidește aici o mănăstire – Bogdana, schitul Bogdănești sau Bogoslovul –, pentru a servi drept biserică domnească. Arhimandritul Narcis Crețulescu, în Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca (1901), spune în legătură cu întemeierea ei: “Pe la anii 1343 – 1365, un Bogdan-Vodă, poate cel dintâi cu acest nume, se întoarce din bejenie de la Maramureș, înconjurat de moldoveni și cler, se stabilește în târgul Baia, se face proprietar pe moșia cu satul Bogdănești și, în memoria descălecării lui, clădește biserica Mănăstirii Bogdănești, pe numele lui, biserica cu hramul Sfântul Neculai”.

 

Timp de 150 de ani, firava construcție din lemn a rezistat curgerii timpului și atacatorilor, pentru ca, în 1510, să fie distrusă din temelii de tătari. În 1511 – 1512, o mână de călugări vor să o refacă, tot pe vechiul loc, cu sprijinul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. “Bogdan o înzestrează cu obiecte de gospodărie, cu moșia Bogdănești, înconjurătoare mănăstirii…, îi dă zestre alte pământuri domnești, luate din trupul pământurilor Mănăstirii Neamț”1. Strădania lor nu izbândește, dar, în anul 1542, Petru Rareș va strămuta vechiul așezământ, întemeind Mănăstirea Râșca. Documentele istorice mai menționează, în sec. al XVII-lea, câteva încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, dar și acestea sunt de scurtă durată. Astfel, pe vatra veche este menționat, între 1528 – 1574, un schit de călugări, iar între 1620 – 1740 sau 1630 – 1745, este menționat un schit de maici, și acesta cu multe întreruperi. Cu toate aceste încercări, importanța așezământului se pierde din acel an, 1542, când a fost mutat pentru a fi mai ferit de eventualele prădăciuni. Înscrisuri sau cronici ale Mănăstirii Bogdănești nu s-au păstrat. Însă, Arhimandritul Narcis Crețulescu amintește, tot în Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca: “Preotul Neofit Arbore spunea odată, la 1866, că Mănăstirea Râșca a avut copiate într-o carte mare toate documentele Mănăstirii Bogdănești, cu toate moșiile ei. A avut și o cronică specială, cu toată viața Mănăstirii Bogdănești, scrisă slavonește de Macarie, ctitorul Mănăstirii Râșca”. Această cronică s-a pierdut. Patericul Românesc, ediția a III-a, 1998, menționează, la pagina 100, pe cuviosul Iov Sihastrul de la Mănăstirea Bogdănești: “Sihastrul Iov era cu metania din Mănăstirea Bogdănești, unde s-a nevoit câțiva ani la sfârșitul secolului al XIV-lea. Apoi, dorind să slăvească neîncetat pe Dumnezeu, s-a retras în pădurile seculare de sub Muntele Pleșu, unde a sihăstrit în aspră nevoință peste 40 de ani, răbdând grele ispite de la diavolul. Vestea acestui mare ascet se făcuse îndată cunoscută peste tot, căci avea darul Sfântului Duh și era făcător de minuni. Apoi, izgonea cu rugăciunea duhurile rele din oameni și prevestea cele viitoare. Adunând în jurul său mai mult de 15 călugări, a întemeiat în pădure o mică sihăstrie, cunoscută multă vreme sub numele de Sihăstria lui Iov, iar mai târziu, Poiana Iova. Aceasta era sihăstria călugărilor din Mănăstirea Bogdănești. Secole de-a rândul, până spre zilele noastre, s-au nevoit aici sihaștri cuvioși, neadormiți rugători ai neamului. Chiliile ucenicilor se aflau în apropierea chiliei Cuviosului Iov, iar în mijloc se înălța o mică biserică de lemn, unde făceau zilnic cuvenita rugăciune. În sărbători săvârșeau Sfânta Liturghie și primeau Sfintele Taine. În tradiție se spune despre Cuviosul Iov că era renumit duhovnic și dascăl al rugăciunii. La el veneau mulți călugări și mireni pentru cuvânt de rugăciune și folos. După o astfel de nevoință pustnicească, Cuviosul Iov Sihastrul și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos și s-a adăugat în ceata cuvioșilor părinți. Cuvioase părinte Iov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” Anul 1994 va aduce o nouă etapă în viața vechiului așezământ. Credincioșii locului încep rezidirea Mănăstirii Bogdănești, pe un nou amplasament, după ce, în 1993, au marcat locul vechiului locaș de rugăciune prin înălțarea unei troițe. La 20 iulie 1994, de sărbătoarea Sfântului prooroc Ilie Tezviteanul, Prea Sfințitul Episcop Gherasim Putneanul, în fruntea unui sobor de preoți printre care îl găsim și pe inițiatorul și ctitorul principal al noului locaș, preotul Gheorghe Loghinoaia, va sfinți piatra de temelie a mănăstirii. De atunci și până în prezent, piatra și cimentul prind viață în formele noii biserici, care se vrea un altar închinat Voievodului descălecat din Maramureș. Mănăstirea Bogdănești din județul Suceava a primit Harul sfințitor în ziua de 7 mai 2006, fiind întemeiată de la început (1994) numai cu scop filantropic, pentru ajutorul bătrânilor rămași fără locuință, abandonați de propria familie, sau a persoanelor nevoiașe ajunse în pragul disperării. Așa se face că, la ora actuală, Mănăstirea întreține un număr apreciabil (circa 80) de persoane de felul acesta, care își găsesc alinarea suferințelor și odihna rugăciunii din ultimele lor zile de viață. Singura sursă de aprovizionare cu cele necesare, bani pentru hrană și medicamente, este UȘA ALTARULUI, unde banul sau dania OMULUI MILOSTIV dăruit aici în schimbul unui POMELNIC se împarte cu credință celor mai săraci decât noi. MAICA DOMNULUI – aflată aici în ICOANA EI cu adevărat aducătoare de mângâiere – a îndreptat și îndrumă pașii creștinilor spre acest așezământ și răsplătește fiecăruia cu toate cele de folos. Toți cei care au vizitat Mănăstirea Bogdănești au constatat la fața locului că aici este un laborator unde se prelucrează TAINA MÂNTUIRII SUFLETULUI prin fapta cea bună, care este bineplăcută lui Dumnezeu, pusă în slujba aproapelui celui mai sărac, de care ne va întreba Domnul la ÎNFRICOȘATA JUDECATĂ. Adresăm, prin intermediul acestor cuvinte, un gând de recunoștință pentru ajutorul dat, dar, în același timp, facem și un APEL DE SUFLET, în speranța că veți fi alături în efortul nostru de a prelungi cât de puțin viața celor aflați în ÎNTÂMPINAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU. Apreciem strădania ierarhului locului, Î.P.S. Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în străduința lui de a susține opera samariteană și la Bogdănești, după îndemnul Mântuitorului: „Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Harul ceresc al Mântuitorului să se reverse din belșug, cu spor în toată lucrarea noas-tră, întărindu-ne în credință pentru a birui necazurile vieții. Pr. prof. dr. FLORENTIN LOGHINOAIA 1 V. Costăchescu, Istoria orașului Fălticeni, 1941, p. 7