Iernile de-odinioară…

Un pic de viscol, mai mult de o palmă grosime a stratului de nea și câte o porție timidă de ger veritabil au fost destule pentru ca lumea să se teamă de iarnă. Peste toate, moda codului „galben de frig” a turnat, cum s-ar zice, gaz peste panică, și oamenii privesc neajutorați și speriați la televizor ori înroșesc liniile telefonice de urgență. Deși meteorologii vorbesc despre „iarnă normală”, publicul aproape că nu îi mai crede sau, în cel mai fericit caz, nu înțelege ce văd normal specialiștii în burzuluirea aspră a acestei ierni. Singurii care știu că meteorologii au dreptate și că această iarnă nu are, de fapt, mai nimic special, ba chiar e una destul de „cuminte”, sunt bătrânii care au prins iernile de dinainte de a se manifesta controversata poveste cu încălzirea globală.

 

Troienele cât casa Despre viscol, bătrânii spun în glumă că s-a născut prin Bărăgan, pe unde umblă despletit și nebun, în timp ce prin Moldova ajunge doar câte o șuviță din furia turbată a viscolului și prin munți doar umbra lui… Dincolo de meta-fore, moldovenii care acum sunt bunici își amintesc și de-adevăratelea despre viscol și troiene. „Nu știu de ce se sperie lumea acum de un pic de iarnă. Înainte nu erau atâtea utilaje și telefoane și tot se ieșea din situație. Troiene au fost și în Moldova, nu doar prin sud. Și erau din cele adevărate. Îmi amintesc că în primăvara lui 1952 eram copil și stăteam la Botoșani. Era la începutul lui martie și eram acasă numai eu, un țânc, cu mama. A nins deodată, fără viscol, de s-au acoperit în 24 de ore casele. M-am trezit dimineața și era o lumină ciu-dată, că ferestrele erau sub zăpadă. Eram îngropați și nu numai noi. Mama și cu vecina au făcut tunel prin zăpadă până la șură și am așteptat să vină armata. Au venit soldații pe deasupra, pe case și au curățat la hornuri, să se poată face foc în locuințe, că altfel ne sufo-cam toți. Abia apoi a aprins mama foc. Îmi tot spunea să stau cuminte în pat, sub pla-pumă și îmi era frică. După ce au deschis drum soldații, au ieșit oamenii la zăpadă. Nu stăteau ca acum, gură căscată la televizor și nu mai răcnea nimeni la telefon că nu i-a curățat primăria în fața casei. Au ieșit și copiii mai răsăriți și în jumătate de zi erau cărări circulabile peste tot. Era ciudat să vezi zăpada mai mare ca tine, dar se circula. Nu cu mașina, că pe atunci nu se sfia lumea să umble pas pe drum… Și s-a topit la fel de repede cum a venit. Pe urmă ne-am mutat la Câmpulung Moldovenesc și am mai prins troiene până la ferestre de multe ori. Nu se mai speria nimeni de ele și ieșea lumea până în ziuă să dea zăpada deoparte. De fapt, acelea erau iernile normale”, își amintește câmpulungeanca Elena Tărnăuceanu. Amintiri despre ger Nici frigul aspru nu este o premieră, mai ales la munte. Oamenii de prin Bucovina se pot lăuda că știu ce înseamnă gerul adevărat și nu doar frigul botezat „ger” din ignoranță. Gerul autentic începe, de fapt, la minus zece grade Celsius, iar cei ce l-au cunoscut știu bine diferența… „Nici nu e nevoie de termometru sau de avertizări ca să recunoști gerul aspru, adevărat. E atunci când nu mai simți că e rece, ci că frige la față. Degetele la mâini și la picioare dor, oricât de bine te îmbraci. Nările se lipesc când respiri. Dacă pui mâna goală pe clanță, se lipește neplăcut. Când respiri, nu mai iese abur din gură, pur și simplu, ci un fel de ceață albă, iar pe mustăți și pe gene se face promoroacă. Clipești mai des, obrajii se fac roșii și simți aerul rece în plămâni de parcă ar fi lichid. Nu e prea plăcut la început, dar te obișnuiești. Când e ger mare nu se umblă prea mult pe afară. Se stă la gura sobei, se spun povești și se coc scrijele pentru puștii curioși”, ne spune Gheorghe Corocea. Crucile de gheață Desigur, cel mai cunoscut ger este cel din perioada Bobotezei. Din motive neprecizate, aproape în fiecare an, în ajunul sărbătorii religioase respective, apare câte un val de frig strașnic. Ceea ce numim noi astăzi însă „gerul Bobotezei” nu prea este la fel de aspru ca fenomenul de odinioară. Preoții își amintesc că se tăia gheața din râuri ca să facă marea cruce folosită la slujba de Bobotează. Tot în această perioadă, pentru că nu existau frigidere uriașe, se tăia gheață din râuri și se ducea la păstrare în ghețării construite special, în pământ, unde se păstrau înghețate până în vară. Bucățile se foloseau la magazine și localuri. Peștele proaspăt sau berea nu stăteau la rece în camere frigorifice, ci în încleștarea de gheață smulsă din iarnă. Cei ce simt brusc o strângere de inimă numai gândindu-se la asemenea frig strașnic nu e cazul să se felicite în gând că nu au trăit astfel de vremuri încă. Iarna aspră, spun bătrânii, avea beneficiile ei. „Nu erau așa de multe molime și boli. Gerul ucide microbii. Sigur, cine nu se îmbrăca bine și nu făcea mișcare putea să răcească rău, dar ce e o răceală pe lângă atâtea viroze, hepatite și alte boli ce lovesc chiar și în animale și păsări? Pe urmă, nu era nevoie de frigidere și se ținea carnea mult timp în pod fără să se strice. De aia tăiau oamenii câte doi porci odată, că ținea carnea congelată natural. Și apoi, să nu râdeți, eu cred că în iernile astea geroase s-au transmis mai departe poveștile și tradițiile. Atunci se aduna lumea pe acasă și povestea. Erau altfel iernile odată și chiar îmi pare rău că voi, cei tineri, nu ați trăit așa ceva. Ceea ce e azi e o glumă de iarnă. Nici nu ai de ce te speria, numai că oamenii au devenit mai indiferenți, mai leneși, de aceea e atâta spaimă și mereu se întâmplă ceva de la o palmă de omăt sub talpă”, a mai spus dl Corocea.