Sextuplă lansare

În sala cu vitralii a Consiliului Județean, ieri, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și-a lansat, sub genericul „Ziua cea mai scurtă, ziua memoriei”, ultimele apariții editoriale ale anului. Cuvântului de deschidere al directorului așezământului organizator al manifestării, dl Pavel Blaj, i-a urmat o consistentă trecere peste autori, volume și idei legate de aparițiile editoriale lansate, ca și o privire critică asupra atitudinii contemporanilor asupra înaintașilor și a moștenirii culturale a Bucovinei.
 

Scriitorul Ion Drăgușanul, cel care a „semnat” acest aspru discurs asupra nerecu-noștinței oamenilor și vremurilor de astăzi față de opere și autori care au marcat în mod semni-ficativ viața culturală a Bucovinei la vremea lor, a zăbovit asupra „Revistei Bucovinei”, al cărei prim număr pentru 2008 (ianuarie-martie 2008) a apărut sub semnul „Anului 90 al Unirii cu Țara”. Publicată cu poezii în acest prim număr, tâ-năra poetă Raluca Blezniuc a citit două dintre poemele ce au văzut astfel lumina tiparului. În legătură cu volumul de amare amintiri ale poetului Dumitru Oniga – „urme, lacrimi, sânge, morminte” – din perioada de gulag, Ion Drăgușanul a atras atenția și asupra suferinței celor dragi celui arestat rămași acasă. Este și cazul soției poetului Dumitru Oniga, Rodica, care a divorțat (formal, de fapt) de soțul său pentru a-l feri de suferințe suplimentare prin umilirea soției și a fiicei. Profesoara Rodica Oniga a citit în final, în lipsa soțului (bolnav), un fragment din volum. Nici Eugen Dimitriu, autorul „Cazabanilor de la Fălticeni”, n-a fost scutit de dureroasa trecere prin închisorile comuniste. Celelalte volume lansate au fost cel al prozatorului Onu Cazan – „Întâmplări neverosimile în spatele unor uși secrete”, pre-cum și „Vechi colinde bucovinene” și „Mono-grafia folclorică a satului Berchișești, județul Suceava”, semnate de Procopie Jitariuc, și „Ve-chi colinde bucovinene”, ambele îngrijite de Ion Drăgușanul. Prezent la manifestare, președintele Consi-liului Județean, dl Gavril Mîrza, a ținut să-i omagieze deopotrivă pe autori și pe cei care i-au readus sau îi păstrează în memoria contem-poraneității. El a înmânat diplome de excelență și câte un mic dar din partea Fundației „Armonia” lui Dumitru Oniga, Onu Cazan, Eugen Dimitriu, Ralucăi Blezniuc, Cezar Popescu și Ion Drăgușanul. Au mulțumit Raluca Blezniuc, Onu Cazan și, așa cum am notat deja, Rodica Oniga.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: